[url=http://www.glitter-graphics.com][img]http://dl7.glitter-graphics.net/pub/803/803677no4n7yqs1m.jpg[/img][/url]

Castigatoarea… scz, scz de intarziere

Ei bine, castigatoarea este: Alina…. alina, te rugam sa ne dai un semn de viata si tinem legatura pe id mirelanda.dica… Felicitari si un An Nou Fercit! :*

Imi pare rau!

Imi pare foarte rau ca nu am mai zis nimic pe blog…am avut f. multa treaba. Dar despre concurs… nimeni nu a trimis nimic… asa ca nu avem castigatori… asa ca am facut un poll

… va rog votati!

Vine, vine, Mos Craciun!

Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care şi-a făcut apariţia în secolul I. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie).
Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă, în special în funcţie de clima în perioada Crăciunului (care pleacă de la o iarnă îngheţată în emisfera nordică şi ajunge la o vară călduroasă în emisfera sudică), în general ni-l imaginăm pe Moş Crăciun ca fiind îmbrăcat într-un costum roşu, având o barbă lungă şi albă şi locuind într-o ţară nordică ( mai frecvent în Finlanda sau în Canada). Spiriduşii îl ajută la pregătirea cadourilor. El împarte cadourile cu ajutorul unei sănii zburătoare, ce este trasă de reni (sau pe o planşă de surf în Australia). Moş Crăciun intră în case prin horn (dacă există unul) şi pune cadourile sub pomul de Crăciun sau în cismele pregătite special pentru aceasta.
Nu este clar când şi pe ce cale a pătruns mitul lui Moş Crăciun în obiceiurile româneşti. În orice caz, Moş Crăciunul românesc, cu plete dalbe, nu are alura unui yankeu publicitar, sania lui nu este trasă de reni, în cel mai bun caz de cerbi. Astăzi nu poate fi despărţit – nici în imaginaţia copiilor, nici în pregătirile părinţilor – de sărbătoarea Ajunului (seara de 24 decembrie). În timpul regimului comunist ateist, i s-a schimbat numele după modelul rusesc în “Moş Gerilă”, ceea ce a provocat riposta promptă a lui Al.O.Teodoreanu-Păstorel într-un distih celebru care, din motive de purism academic, nu poate fi redat aici.
Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, autor al unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul Sentinel din New York pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şi tradus şi publicat în întreaga lume.
În 1860, cotidianul Harper’s Illustrated Weekly a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, va ilustra prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun şi va da mitului principalele sale caracteristici vizuale. Nast este şi cel care a “stabilit” în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord. Această idee a fost preluată anul următor de scriitorul George P. Webster.
În Italia, într-o emisiune televizată pentru copii, s-a demonstrat în mod “ştiinţific” – pe baza datelor fizice de viteză şi calcul al timpului necesar pentru împărţirea darurilor – inexistenţa lui “Babbo Natale” (Moş Crăciun), ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şi indignarea părinţilor. [necesită citare]
În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca-Cola va difuza astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Chiar şi în ziua de astăzi, Coca-Cola, foloseşte aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun în spoturile publicitare realizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Cum se spune „Moş Crăciun” în alte ţări
Afganistan Baba Chaghaloo
Africa de Sud Vader Kersfees
Albania Babadimri’
Armenia Gaghant Baba
Bosnia şi Herţegovina Deda Mraz
Brazilia Papai Noel
Bulgaria Dyado Koleda
Chile Viejito Pascuero
Danemarca Julemanden
Egipt Papa Noël
Estonia Jõuluvana
Finlanda Joulupukki
Franţa Père Noël
Germania Weihnachtsmann
Grecia Άγιος Βασίλης-Άyos Vasílis
Iran Baba Noel
Irlanda Daidí na Nollaig
Italia Babbo Natale
Lituania Kalėdų Senelis
Malta San Niklaw
Marea Britanie Father Christmas
Norvegia Julenissen
Olanda Kerstman
Polonia Święty Mikołaj
Portugalia Pai Natal
Rusia Ded Moroz
Serbia Deda Mraz
Spania Papá Noel
Statele Unite Santa Claus
Suedia Jultomten
Turcia Noel Baba
Ungaria Mikulás

Last X-mas

Ce iti doresti de Mos Nicolae?

Ei bine, stim cu totii ca pe 6 decembrie in foecare an se sarbatoreste Sf. Nicolae. La Multi Ani de Sf. Nicolae

Si acum o mica felicitare

La Multi Ani!

Twilight

Ador aceste carti… sunt minunate, desi la inceput am crezut ca sunt foarte plictisitoare cand am inceput sa le citesc m-au fermecat… asa ca pun filmuletul:

Imi pare rau ca nu au subtitrare, dar e bine si asa pt. cine nu a vazut filmul la tv.

La Multi Ani de Sf. Andrei

Ei bine, dupa cum stiti cu totii, pe 30 noiembrie este Sf. Andrei cand foarte multi romani si foarte multe romance sarbatoresc in aceasta zi… Vreau sa le urez cate ceva la toti respectiv toate cunoscutii/tele mei/mele.

Voi incepe cu mama mea, pe care o iubesc foarte mult

Apoi urmeaza fratele meu, Andrei la care tin foarte mult

Acum vorbesc despre un coleg de al meu, numit Andrei care are mult umor si e un dragut ii ofer felicitarea :

Pentru Andreea numita si dungi_turqoise care mi-a dat sfaturi de folos:

Pentru colegle mele:

Sa vi se indeplineasca toate dorintele, sa fiti sanatosi/sanatoase si sa va bucurati de fiecare clipa din viata voastra.

Dezbateri: alegeri si pareri

Am pregatit un sondaj care se va incheia pe data de 5 noiembrie. Voi veti bifa raspunsul pe care il vreti dar in comentariu veti preciza de ce va place!

Concurs!!!

Cred ca v-ati dat seama ca e un concurs banal. Ei bine, ce aveti de facut? Simplu. Scrieti o compunere despre un animal (poate sa se numesca Peticel- Codita de Purcel, sa fie un catel care face numai prostii si intra in situatii amuzante) Eu am scris in paranteza doar un exemplu. Voi puteti sa scrieti orice. Pentru cei care nu urmaresc exemplul, deci care vor sa fie originali, le dam tema : Comedie. Scrieti ceva amuzant (real sau imaginar). Vor fi 2 castigatori care se vor anunta pe data de 8 noiembrie. Veti castiga indemanare la orele de romana si veti fi trecuti pe o pagina separata, dar nu numai ca vor fi la “Merita atentie”

Castigatoarea concursului

Castigatoarea concursului este larissafrumusica. Imi pare rau ca este o singura castigatoare… dar restul mi-ati trimis numai porcarii… nu dau exemple ca sa nu se provoace discutii. Sa citim compunerea sa:

A venit toamna si in curand va trebui sa luam grebla din cui pentru a aduna frunzele ruginii din cimitirul din apropiere. El este la o mila departare si multi care s-au avantat acolo nu s-au mai intors niciodata. Ne asteapta zile grele, inspaimantatoare in care soarele abia se va ivi de dupa perdeaua de nori grosi, iar creaturile Intunericlui vor stapani lumea.
E dimineata,o dimineata de noiembrie. Ceata s-a asternut peste micul nostru sat ca o plapuma alba care prevesteste ca nu va fii usor deoc iarna asta in lupta cu fortele Intunericului. Soarele nici nu se zareste, un semn rau, cerul este patat cu norii cenusii. Un ghemotoc de frunze este impins de vintul trimis de vrajitoare ca sa faca aerul cat mai rece si sa bage frica in oamenii slabi cu duhul. Peste casele acoperite de ceata, zboara ciorile (ochii si urichile vrajitoarelor). Copacii goi se clatina la adierea vintului rece, lasind groaza sa cuprinda totul.
Citeodata stau si privesc copacii cum sunt scuturati de ultima frunza care le mai dadea viata. Intunericul creste in puteri si este pretutindeni. Frica este arma Celui Rau. N-avem nicio sansa! Oare cine are puterea sa il invinga? Sau curajul? Chiar nu e nimeni? Multi au zis ca va veni pe data de 7 iulie, dar pana atunci va mai trece mult timp si nu se stie daca va mai trai cineva.

Un concurs

Am o idee… ce ar fi daca ne-am intrece in compuneri??? Trei teme, trei castigatori: Horror, Comdie, Dragoste.  Trimiteti compunerile la : mirelanda.dica@yahoo.com.  Castigatorul se va afla pa data de 7 noiembrie. Spor la treaba. Cel care castiga va avea voie sa fie administrator!

Concurs!!! (tot banal)

Buna dimineata!

Ei bine pregatesc un nou concurs banal… Cine doreste sa scrie o compunere ori horror ori comedie amestecata cu horror. Vor fi 2 castigatori, anuntati pe 2 noiembrie. Cei 2 castigatori vor avea lucrarile pe o pagina separata si principala. Astept compunerile pe email-ul: yassmine.ward@yahoo.com.

Succes!

Castigatoarea concursului

Ei bine v-am pus sa votati cartea preferata si castigatoarea este :

Greseala Vraciului

Dupa cum am promis ca o sa pun mai multe date si fragmentele mele preferata pe o pagina separata… (sau cel [putin o sa o fac post important)

Taramul Intunericului

Taramul Intunericului

Alergam cat puteam de tare, dar era o ceata groasa si abia de puteam vedea ceva. Noaptea era neagra si cetoasa. Trebuia sa scap de urmaritoarele mele si sa ajung la Turnul Bloody Night pana la 6 ante meridiem. Bloody Night este turnul unde anumite creaturi ale Intunericului se intalnesc pentru sabaturi. Are sapte etaje, iar fiecare etaj e acoperit pe exterior cu altceva decat precedentul. Primul etaj e din piatra (ma refer la parter), al doilea etaj este acoperit cu capete de vrajitoare de aer care nu s-au supus Diavolului, al treilea etaj este acoperit cu cranii de vrajitoare de apa, al patrulea etaj cu toate oasele de la lup-vrajitoare, urmatorul e acoperit de paie fixate cu grasime de om si ceara si printre paie gasesti oase de toate felurile, pumnale si altele, descendentul este cu lilieci vii lipiti acolo printr-o vraja complicata si ultimul este cu toate elementele gasite la fiecare etaj in parte. In interior nu stiu cum arata pentru ca nu am fost. Conteaza, ca pot fii capcane, dar important e ca stiu pe unde sa intru ca sa nu ma observe nimeni. Vraciul imi daduse o harta a turnului mai de mult si nu stiu cum se face ca o am la mine.
Am inceput sa obosesc, dar berandele parca si mai multa putere prindeau. Ceata era si mai densa, speranta izbandei moare din clipa in clipa. Am vazut niste ruine, acestea trebuiau sa fie ruinele bisericii Candle and Faith, o biserica care a fost distrusa de nemiloasele cioara-vrajitoare anul trecut, in vara. Eram pe drumul cel bun. Cred ca era cazul sa ma intorc si sa infrunt aceste bestii sangeroase care imi gafaiau in ceafa. Nu puteam fugi la nesfarsit, nu? Asa ca m-am intors si am luat-o la fuga spre berande cu pumanelele in maini. Erau grupate doua cate doua.
M-am intors pe calcaie si am inceput sa fug spre ele cu un curaj nebun. Tocmai atunci un fulger, cum nu s-a mai vazut vreodata, spinteca cerul in bucati inegale. Minunat!Am infipt cele doua pumnale drept in inima si am trecut la urmatoarele doua. Acestea erau mai pregatite. Asa ca au sarit cu sabiile in fata mea. Am avut noroc ca m-am ferit la timp, caci altfel imi lasa o cicatrice urata pe nas. Era randul meu… m-am concentrat cat am putut de tare, am scos un strigat de furie si am implantat pumnalele in inimile lor negre. Unde erau celelalte? Nici urma de ele. Probabil cand au vazut ca incepe lupta s-au ascuns ca sa atace mai tarziu. Trebuia sa fiu prudenta, deoarece eram in pericol.
Am fugit mai departe, dar de data asta mai incet. Berandele sunt un grup de vrajitoare nocive care sunt in viata doar de Halloween si vaneaza bagaciosii care vor sa incurce planurile vrajitoarelor.
Ele sunt inalte,cu fata de rechin spada, cu trei siruri de dinti, cu par de oaie si picioare de broasca.
Ceata a inceput sa se mai ridice putin. Asa ca am mai incetinit, tacerea era apasatoare. Ma intrebam ce face magistrul meu. El plecase in vest sa se ocupe de o vrajitoare rea. Dupa patru ore a venit cineva si mi-a spus ca am o scrisoare de la Douglas River.

Draga Jasmine,

Dupa cum ti-am mai spus eu, am plecat in vest sa ma ocup de o vrajitoare rea. Pe drum am aflat de la cineva ca in seara asta, ca si in celelalte seri de 31. Octombrie, vrajitoarele tin un sabat in Turnul Bloody Night. Si noi stim bine ca de fiecare cand isi dau mana sa faca ceva, se intampla numai nenorociri. Asa ca du-te si ocupa-te tu.

Cu seriozitate,
Douglas River

Acum nu mai era nici urma de ceata, nici nori, doar luna ma mai veghea. Am inceput sa merg cu pas vioi. Ceva nu era in regula, prea multa liniste. Simteam ca ma urmareste cineva. Am hotarat sa merg mai departe, dar si mai prudenta ca inainte. Oh, da! Am auzit, cum sa nu aud?!? Era zgomot de craca rupta. Probabil o bernada. Asa ca m-am oprit si m-am indreptat in directia in care credeam eu ca e primejdia. Un pas…doi… si am zarit o umbra miscandu-se. Mirosea a carne arsa. Cred ca acea umbra era un candidat la sabat care a fost retinut de vreun vraci. Umbra se apropie de mine. Cine era? Sau mai bine zis ce era? Iesi din umbra copacilor si razele lunii mi-ai artat ca era un baiat, nu mai mare ca mine. Avea o privire agresiva.
-Cine esti? Ce poate sa faca o fata ca tine, la ora asta, in padure si cu “armura” asta de pumnale si cutite bumerang?spuse el pe un ton sarcastic.
-Pana la urma nu e treaba ta. Da-te la o parte. Am multa treaba, spun eu taios si plina de nervi.
-Crezi ca nu stiu cine esti? Stiu ca mergi la vanatoare de vrajitoare, desi esti una. Ba chiar capetenia unui neam! Asa ca am venit sa ma razbun pentru ce i-ai facut mamei mele acum 16 ani in urma, ai omorat-o si nici nu ti-a parut rau.
Cu saisprezece ani in urma s-a purtat o apriga batalie intre prima Lup-Vrajitoare (eu) si Miranda (o necromanta foarte periculoasa). Dupa cum se poate intelege eu am izbutit sa o omor, iar acum trebuie sa platesc cu viata sau sa inving. Nu trebuia sa fie prea greu, fiindca era doar un copil.
Daca ar stii Vraciul cine sunt cu adevarat nu ar avea incredere in mine nici cat negru sub unghie. Pentru ca Lup-Vrajitoarea este egala Diavolului, desi eu nu folosesc puterea, deoarece ar afla Diavolul ca sunt in viata. Vedeti voi, cu 14 ani in urma a mai fost un razboi dur intre mine si niste vrajitoare de aer, iar eu am alergat in munti si m-am bagat la hibernare. Toti cred ca sunt moarta sau aproape toti.
M-am repezit cu unghiile inainte ca si cum as fi vrut sa il jumol, si amm scos un strigat de atac si am fugit in directia lui. Printr-o rasucire, l-am prins de gat si am scos cutitul bumerang. Era greu s-o fac, dar baiatul era din Intuneric, ma incurca si era nociv. M-am hotarat. Desi am luat o decizie cruda, l-am omorat. Trebuia.
Am fugit mai departe. Era deja ora 1 ante meridiem. Ceata a inceput sa apara. Nu era de bine. Trebuia sa ma misc repede cat mai puteam, caci dupa aceea trebuia sa incetinesc. Erau din in ce mai putini copaci. Asta insemna ca nu eram prea departe de Turnul Bloody Night. M-am fortat si am bagat si mai multa viteza. Pelerina flutura in aerul rece, ghetele improscau noroi peste tot
cutitele si pumnalele zdranganeau in ultimul hal, dar asta nu mai conta. Parca fugeam de o viata intreaga, speranta pierind si trezind sperante. Aveam nevoie disperata de a invinge.
Zaream o umbra in departare. Semana cu un monstru, dar nu se misca. Turnul! Am ajuns, desi credeam ca n-o sa mai ajung niciodata. Acum trebuia sa ma misc incet, sa ma furisez ca sa nu ma vada nimeni.
Am ajuns la turn si am inceput sa ma cater…ideea era sa ajung pe acoperis caci acolo era o trapa mai slaba (facuta pentru vrajitoarele de aer si cioara-vrajitoare). Am urcat repede. Trapa am gasit-o usor. Totul se complica. Trebuia sa fiu extrem de prudenta. O singura greseala si eram moarta.
Turnul era ingust, plin cu dovleci de halloween, dar nu erau ca toti ceilalti. Dupa cum arata tindeai sa crezi ca sunt vrajiti, probabil ca ei pazeau pe acolo. Erau de 10 ori mai mari decat deoabicei, aveau niste dinti ca niste ace, maini cat barosul si picioare la fel si in ochi era ceva demonic, ceva necurat. Turnul era foarte bine pazit pe dinauntru, dar daca as fi sprt zidul atunci as putea spune ca nu e bine aparat deloc.
Am inceput sa cobor. Nu era nimeni la etajele de sus. Nici dovleci, nici scheleti, nici duhuri…unde sunt toti?!? Oare am ajuns prea tarziu? Poate ca sunt la parter sau la etajele de jos. Si asta nu e toata problema. Cum o sa atac singura? Trebuia sa le chem pe fiicele mele: Yassmine si Jane. Si pe celelalte. Puteam sa imi chem tot neamul. Dar le-as fii pus in pericol doar pentru un Halloween. Mai aveam de dat niste batalii, intr-o zi trebuie aranjat si Diavolul, poate vreo zeitate. Nu, lasa ca o sa ma descurc si singura. O sa imi folosesc puterile, chiar daca ma va descopri Necuratul. Trebuie castigata lupta cu orice pret. M-am inarmat cu curaj si am inceput sa cobor la etajul 5…4…3. Se auzeau niste lalaituri cantate intr-un fel cunoscut. Am inceput sa aud un tiuit, presiunea vrajii era puternica. Ma gandeam sa ma schimb in una dintre principalele mele forme:
-de vrajitoare (cu foc in loc de par, cu canini de 20 cm, cu gheare imense)
-de lup (un lup simplu)
-originara (cu foc in loc de par, cu doua smaralde in loc de ochi, cu colti imensi, gheare de 30 cm )
-om (actuala: ochii verzi, parul rosu… ca un om nu monstru)
M-am hotarat. Forma de vrajitoare (prima din lista de mai sus). M-am concentrat si am spus : “Sator Arepo Tenet Opera Rotas” si m-am preschimbat in forma dorita.
Am dat cu piciorul in usa si s-a deschis pana la perete. Toti se uitau la mine ca la ultima fata de pe pamant. Am tipat la unison de furie si ura, apoi eu am scos pumnalele. Incepusem lupta. Primele zece vrajitoare au fost ucise usor ca nu prea era loc. Apoi am trecut la o lupta mai grea. Erau mai putine si aveau spatiu de miscare. Una din ele m-a atacat din spate, punandu-mi cutitul la gat, dar eu i-am bagat pumnalele in ambii ochi si am lasat-o sa zaca pe podeaua rece de marmura. Dupa aceea am scos cutitele bumerng de la cingatoare si am inceput macelul. Aruncam cat puteam de tare, cutitele se invarteau si faceau noi victime, lasandu-le sa doarma pentru sute de ani.
Cand am coborat la celelalte etaje am avut surpriza sa vad ca nu mai e nimeni. Oare a fost cineva? Sau schimbau etajele in functie de ceremonie. Asa cred ca era. Pai daca e asa inseamna ca mi-am termiant treaba. Desi a fost prea simplu. Nu, nu se putea termina asa usor. Abia imi intrasem in mana si bum!… s-a terminat. Sau cel putin asa parea. Pentru ca mi-am amintit de harta. M-am gandit ca mai bine ma uit pe ea, deoarece pot fii si camere ascunse si vrajitoarel si berandele sa se refugiat acolo. Si dupa ce plec eu ele sa continue ritualul. Am scos harta din buzunar si am cercetatt-o cu atentie. Da! Mai era o singura camera, la ultimul etaj prima camera.
Am inceput sa urc scarile. Eram tare obosita, dar nu aveam cum sa ma gandesc la asa ceva. Trebuia sa imi termin treaba. Caci daca nu o terminam, cine stie ce s-ar fi inatamplat? Am juns in fata camerei, am deschis usa. Se deschidea incet, de parca cineva o tragea usor cu ata. Si chiar era cineva. De fapt mai multe vrajitoare. Toate treze. Si parca la un semn s-au ridicat toate si au pornit atacul. Nici eu nu am fost mai prejos. Am sarit la bataie corp la corp. Numai ca unle care sareau pe mine mureau pentru ca intrau in cutitle mele. Dar la un moment dat o vrajitoare m-a luat prin surprindere, am incercat eu sa ma mai feresc, dar nu am scapat basma curata, ci cu o linie pe nas, ca un fulger. Am aprins si mai tare la manie si i-am aplicat o spada fianal in inima. Terminasem. Acum eram sigura.
Am plecat acasa in fuga si am ajuns repede pentru ca eram in forma originara. Douglas nu era acasa. M-am dus si mi-am curatat rana singura ca sa nu se infecteze. A doua zi Douglas a venit la pranz si i-am povestit tot. Sau…aproape tot. Nu as putea sa ii spun ce sunt.

Halloween History

Halloween (also spelled Hallowe’en) is an annual holiday celebrated on October 31. It has roots in the Celtic festival of Samhain and the Christian holy day of All Saints. It is largely a secular celebration but some have expressed strong feelings about perceived religious overtones.[1][2][3] Irish immigrants carried versions of the tradition to North America during Ireland’s Great Famine of the 1840s.[4]
The day is often associated with orange and black, and is strongly associated with symbols like the jack-o’-lantern. Halloween activities include trick-or-treating, wearing costumes and attending costume parties, ghost tours, bonfires, visiting haunted attractions, pranks, reading scary stories, and watching horror films.
Contents [hide]
1 History
1.1 Origin of name
2 Symbols
3 Trick-or-treating and guising
3.1 Costumes
3.2 Costume sales
3.3 UNICEF
4 Games and other activities
4.1 Haunted attractions
4.2 Foods
5 Around the world
6 Religious perspectives
7 See also
8 References
9 Further reading

History

Snap-Apple Night by Daniel Maclise showing a Halloween party in Blarney, Ireland, in 1832. The young children on the right bob for apples. A couple in the center play Snap-Apple, which involves retrieving an apple hanging from a string. The couples at left play divination games. These games are common at Irish Halloween parties still today
Halloween has origins in the ancient Gaelic festival known as Samhain (pronounced sow-in or sau-an), which is derived from Old Irish and means roughly “summer’s end”.[5] A similar festival was held by the ancient Britons and is known as Calan Gaeaf (pronounced kalan-geyf). The festival of Samhain celebrates the end of the “lighter half” of the year and beginning of the “darker half”, and is sometimes[6] regarded as the “Celtic New Year”.[7]
The celebration has some elements of a festival of the dead. The ancient Gaels believed that the border between this world and the Otherworld became thin on Samhain, allowing spirits (both harmless and harmful) to pass through. The family’s ancestors were honoured and invited home whilst harmful spirits were warded off. It is believed that the need to ward off harmful spirits led to the wearing of costumes and masks. Their purpose was to disguise oneself as a harmful spirit and thus avoid harm. In Scotland the spirits were impersonated by young men dressed in white with masked, veiled or blackened faces.[8][9]
Samhain was also a time to take stock of food supplies and slaughter livestock for winter stores. Bonfires played a large part in the festivities. All other fires were doused and each home lit their hearth from the bonfire. The bones of slaughtered livestock were cast into its flames.[10] Sometimes two bonfires would be built side-by-side, and people and their livestock would walk between them as a cleansing ritual.
Another common practise was divination, which often involved the use of food and drink.
Origin of name
The term Halloween, originally spelled Hallowe’en, is shortened from All Hallows’ Even – e’en is a shortening of even, which is a shortening of evening. This is ultimately derived from the Old English Eallra Hālgena ǣfen.[11] It is now known as All Saints’ Day.
A time of pagan festivities,[12] Popes Gregory III (731–741) and Gregory IV (827–844) tried to supplant it with the Christian holiday (All Saints’ Day) by moving it from May 13 to November 1.
In the 800s, the Church measured the day as starting at sunset, in accordance with the Florentine calendar. Although All Saints’ Day is now considered to occur one day after Halloween, the two holidays were once celebrated on the same day.
Symbols

A traditional Irish halloween Jack-o’-lantern from the early 20th century on display in the Museum of Country Life, Ireland.
On All Hallows’ eve, the ancient Celts would place a skeleton on their window sill to represent the departed.[citation needed] Originating in Europe, these lanterns were first carved from a turnip or rutabaga. Believing that the head was the most powerful part of the body, containing the spirit and the knowledge, the Celts used the “head” of the vegetable to frighten off harmful spirits.[citation needed] Welsh, Irish and British myth are full of legends of the Brazen Head, which may be a folk memory of the widespread ancient Celtic practice of headhunting – the results of which were often nailed to a door lintel or brought to the fireside to speak their wisdom. The name jack-o’-lantern can be traced back to the Irish legend of Stingy Jack, a greedy, gambling, hard-drinking old farmer.[13][14] He tricked the devil into climbing a tree and trapped him by carving a cross into the tree trunk. In revenge, the devil placed a curse on Jack, condemning him to forever wander the earth at night with the only light he had: a candle inside of a hollowed turnip. The carving of pumpkins is associated with Halloween in North America where pumpkins are both readily available and much larger- making them easier to carve than turnips.[15] Many families that celebrate Halloween carve a pumpkin into a frightening or comical face and place it on their doorstep after dark. The American tradition of carving pumpkins preceded the Great Famine period of Irish immigration[16][dead link] and was originally associated with harvest time in general, not becoming specifically associated with Halloween until the mid-to-late 1800s.[citation needed]
The imagery surrounding Halloween is largely a mix of the Halloween season itself, works of Gothic and horror literature, in particular novels Frankenstein and Dracula, and nearly a century of work from American filmmakers and graphic artists,[17] and British Hammer Horror productions, also a rather commercialized take on the dark and mysterious. Halloween imagery tends to involve death, evil, the occult, magic, or mythical monsters. Traditional characters include the Devil, the Grim Reaper, ghosts, ghouls, demons, witches, pumpkin-men, goblins, vampires, werewolves, martians, zombies, mummies, pirates, skeletons, black cats, spiders, bats, owls, crows, and vultures.[18]
Particularly in America, symbolism is inspired by classic horror films (which contain fictional figures like Frankenstein’s monster and The Mummy). Elements of the autumn season, such as pumpkins, corn husks, and scarecrows, are also prevalent. Homes are often decorated with these types of symbols around Halloween.
The two main colors associated with Halloween are orange and black.[19]
Trick-or-treating and guising

Main article: Trick-or-treating

Typical Halloween scene in Dublin, Ireland.
Trick-or-treating is a customary celebration for children on Halloween. Children go in costume from house to house, asking for treats such as candy or sometimes money, with the question, “Trick or treat?” The word “trick” refers to a (mostly idle) threat to perform mischief on the homeowners or their property if no treat is given. In some parts of Ireland and Scotland children still go guising. In this custom the child performs some sort of show, i.e. sings a song or tells a ghost story, in order to earn their treats.
Costumes
Main article: Halloween costume
Halloween costumes are traditionally those of monsters such as ghosts, skeletons, witches, and devils. They are said to be used to scare off demons. Costumes are also based on themes other than traditional horror, such as those of characters from television shows, movies, and other pop culture icons.
Costume sales
BIGresearch conducted a survey for the National Retail Federation in the United States and found that 53.3% of consumers planned to buy a costume for Halloween 2005, spending $38.11 on average (up $10 from the year before). They were also expected to spend $4.96 billion in 2006, up significantly from just $3.3 billion the previous year.[20]
UNICEF
Main article: Trick-or-Treat for UNICEF
“Trick-or-Treat for UNICEF” has become a common sight during Halloween in North America. Started as a local event in a Philadelphia suburb in 1950 and expanded nationally in 1952, the program involves the distribution of small boxes by schools (or in modern times, corporate sponsors like Hallmark, at their licensed stores) to trick-or-treaters, in which they can solicit small-change donations from the houses they visit. It is estimated that children have collected more than $118 million (US) for UNICEF since its inception. In Canada, in 2006, UNICEF decided to discontinue their Halloween collection boxes, citing safety and administrative concerns; after consultation with schools, they instead redesigned the program.[21][22]
Games and other activities

This section is missing citations or needs footnotes. Please help add inline citations to guard against copyright violations and factual inaccuracies. (October 2008)

In this Halloween greeting card from 1904, divination is depicted: the young woman looking into a mirror in a darkened room hopes to catch a glimpse of the face of her future husband.
There are several games traditionally associated with Halloween parties. One common game is dunking or apple bobbing, in which apples float in a tub or a large basin of water and the participants must use their teeth to remove an apple from the basin.[23] A variant of dunking involves kneeling on a chair, holding a fork between the teeth and trying to drop the fork into an apple[24]. Another common game involves hanging up treacle or donuts by strings; these must be eaten without using hands while they remain attached to the string, an activity that inevitably leads to a very sticky face.
Some games traditionally played at Halloween are forms of divination. In Puicíní (pronounced “poocheeny”), a game played in Ireland, a blindfolded person is seated in front of a table on which several saucers are placed. The saucers are shuffled, and the seated person then chooses one by touch; the contents of the saucer determine the person’s life during the following year. In 19th-century Ireland, young women placed slugs in saucers sprinkled with flour.[25][26] A traditional Irish and Scottish form of divining one’s future spouse is to carve an apple in one long strip, then toss the peel over one’s shoulder. The peel is believed to land in the shape of the first letter of the future spouse’s name. This custom has survived among Irish and Scottish immigrants in the rural United States.[citation needed]
Unmarried women were told[who?] that if they sat in a darkened room and gazed into a mirror on Halloween night, the face of their future husband would appear in the mirror. However, if they were destined to die before marriage, a skull would appear. The custom was widespread enough to be commemorated on greeting cards from the late 19th and early 20th centuries.
The telling of ghost stories and viewing of horror films are common fixtures of Halloween parties. Episodes of TV series and specials with Halloween themes (with the specials usually aimed at children) are commonly aired on or before the holiday, while new horror films, are often released theatrically before the holiday to take advantage of the atmosphere.
Haunted attractions
Main article: Haunted attraction
Haunted attractions are entertainment venues designed to thrill and scare patrons; most are seasonal Halloween businesses. Origins of these paid scare venues are difficult to pinpoint, but it is generally accepted that they were first commonly used by the Junior Chamber International (Jaycees) for fundraising.[27] They include haunted houses, corn mazes, and hayrides,[28] and the level of sophistication of the effects has risen as the industry has grown. Haunted attractions in the United States bring in an estimate $300–500 million each year, and draw some 400,000 customers, although trends suggest a peak in 2005[27]. This increase in interest has led to more highly technical special effects and costuming that is comparable with that in Hollywood films.[29]
Foods

Candy apple
Because the holiday comes in the wake of the annual apple harvest, candy apples (known as toffee apples outside North America), caramel or taffy apples are a common Halloween treat made by rolling whole apples in a sticky sugar syrup, sometimes followed by rolling them in nuts.
At one time, candy apples were commonly given to children, but the practice rapidly waned in the wake of widespread rumors that some individuals were embedding items like pins and razor blades in the apples.[30] While there is evidence of such incidents,[31] they are quite rare and have never resulted in serious injury. Nonetheless, many parents assumed that such heinous practices were rampant. At the peak of the hysteria, some hospitals offered free x-rays of children’s Halloween hauls in order to find evidence of tampering. Virtually all of the few known candy poisoning incidents involved parents who poisoned their own children’s candy, and there have been occasional reports of children putting needles in their own (and other children’s) candy in need of a bit of attention.[citation needed]
One custom that persists in modern-day Ireland is the baking (or more often nowadays, the purchase) of a barmbrack (Irish “báirín breac”), which is a light fruitcake, into which a plain ring, a coin and other charms are placed before baking. It is said that those who get a ring will find their true love in the ensuing year. This is similar to the tradition of king cake at the festival of Epiphany.
Other foods associated with the holiday:
Apple cider (unfiltered apple juice)
Barmbrack (Ireland)
Bonfire toffee (Britain)
Candy apple
Candy corn (North America)
Caramel apple
Caramel corn
Cider
Colcannon (Ireland)
Popcorn
Pumpkin, pumpkin pie, pumpkin bread
Roasted pumpkin seeds
Roasted sweet corn
Soul cakes
Novelty candy shaped like skulls, pumpkins, bats, worms, etc.
Around the world

Main article: Halloween around the world
With its roots in Celtic cultures, Halloween is not celebrated in all countries and regions of the world, and among those that do the traditions and importance of the celebration vary significantly. Celebration in the United States has had a significant impact on how the holiday is observed in other nations. The history of Halloween traditions in a given country also lends context to how it is presently celebrated.
Religious perspectives

See also: All Saints and Samhain
In North America, Christian attitudes towards Halloween are quite diverse. In the Anglican Church, some dioceses have chosen to emphasize the Christian traditions of All Saints’ Day,[32][33] while some other Protestants celebrate the holiday as Reformation Day, a day to remember the Protestant Reformation.[34][35] Celtic Christians may have Samhain services that focus on the cultural aspects of the holiday, in the belief that many ancient Celtic customs are “incompatible with the new Christian religion. Christianity embraced the Celtic notions of family, community, the bond among all people, and respect for the dead. Throughout the centuries, pagan and Christian beliefs intertwine in a gallimaufry (hodgepodge) of celebrations from October 31 through November 5, all of which appear both to challenge the ascendancy of the dark and to revel in its mystery.”[36]
Many Christians ascribe no negative significance to Halloween, treating it as a purely secular holiday devoted to celebrating “imaginary spooks” and handing out candy. Halloween celebrations are common among Roman Catholic parochial schools throughout North America and in Ireland. In fact, the Roman Catholic Church sees Halloween as having a Christian connection.[37] Father Gabriele Amorth, a Vatican-appointed exorcist in Rome, has said, “[I]f English and American children like to dress up as witches and devils on one night of the year that is not a problem. If it is just a game, there is no harm in that.”[1] Most Christians hold the view that the tradition is far from being “satanic” in origin or practice and that it holds no threat to the spiritual lives of children: being taught about death and mortality, and the ways of the Celtic ancestors actually being a valuable life lesson and a part of many of their parishioners’ heritage.[36] Other Christians feel concerned about Halloween, and reject the holiday because they believe it trivializes (and celebrates) “the occult” and what they perceive as evil.[2] A response among some fundamentalists in recent years has been the use of Hell houses or themed pamphlets (such as those of Jack T. Chick) which attempt to make use of Halloween as an opportunity for evangelism.[38] Some consider Halloween to be completely incompatible with the Christian faith[39] due to its origin as a pagan “Festival of the Dead.” In more recent years, the Roman Catholic Archdiocese of Boston has organized a “Saint Fest” on the holiday.[38] Many contemporary Protestant churches view Halloween as a fun event for children, holding events in their churches where children and their parents can dress up, play games, and get candy. Jehovah’s Witnesses do not celebrate Halloween for they believe anything that originated from a pagan holiday should not be celebrated by true Christians.[citation needed]
Religions other than Christianity also have varied views on Halloween. Some Wiccans feel that the tradition is offensive to “real witches” for promoting stereotypical caricatures of “wicked witches”.[3] Traditional Judaism frowns upon the celebration of Halloween.”[40]
In Arab countries where it is celebrated, devotion is given to St. Barbara.
See also

Holidays portal
Death Makes a Holiday: A Cultural History of Halloween (book)
Devil’s Night
Friday the 13th
Ghost Festival
Halloween events
List of Halloween television specials
Qarqe’an
References

^ a b Gyles Brandreth, “The Devil is gaining ground” The Sunday Telegraph (London), March 11, 2000.
^ a b Halloween: Satan’s New Year (2006) by Billye Dymally, Halloween: Counterfeit Holy Day (2005) by Kele Gershom, and Halloween: What’s a Christian to Do? (1998) by Steve Russo. An opposing viewpoint is found in The Magic Eightball Test: A Christian Defense of Halloween and All Things Spooky (2006) by Lint Hatcher.
^ a b Reece, Kevin (2004-10-24). “School District Bans Halloween”. KOMO News. Retrieved 2006-09-14.
^ “Halloween Comes to America”. A&E Television Networks. Retrieved 2008-11-12.
^ Nicholas Rogers, “Samhain and the Celtic Origins of Halloween,” Halloween: From Pagan Ritual to Party Night (New York:Oxford University Press, 2002), 11-21.
^ Hutton, Ronald (1996) Stations of the Sun: A History of the Ritual Year in Britain. Oxford, Oxford University Press ISBN 0192880454
^ Danaher, Kevin (1972) The Year in Ireland: Irish Calendar Customs Dublin, Mercier. ISBN 1-85635-093-2 pp.190–232
^ Campbell, John Gregorson (1900, 1902, 2005) The Gaelic Otherworld. Edited by Ronald Black. Birlinn Ltd. ISBN 1-84158-207-7 pp.559-62
^ Arnold, Bettina (2001-10-31). “Halloween Customs in the Celtic World”. University of Wisconsin-Milwaukee. Retrieved 2007-10-16.
^ O’Driscoll, Robert (ed.) (1981) The Celtic Consciousness New York, Braziller ISBN 0-8076-1136-0 pp.197-216: Ross, Anne “Material Culture, Myth and Folk Memory” (on modern survivals); pp.217-242: Danaher, Kevin “Irish Folk Tradition and the Celtic Calendar” (on specific customs and rituals)
^ Simpson, John; Weiner, Edmund (1989). Oxford English Dictionary (second ed.). London: Oxford University Press. ISBN 0-19-861186-2. OCLC 17648714.
^ Danaher, Kevin (1972) The Year in Ireland: Irish Calendar Customs Dublin, Mercier. ISBN 1-85635-093-2 pp.190–232
^ Stingy Jack in Mythology
^ History of Jack-o-Lanterns
^ Skal, David J. (2002). Death Makes a Holiday: A Cultural History of Halloween. New York: Bloomsbury, 34. ISBN 1-58234-230-X.
^ Guet.edu.cn[dead link]
^ Nicholas Rogers, “Halloween Goes to Hollywood,” Halloween: From Pagan Ritual to Party Night (New York: Oxford University Press, 2002), 103-124.
^ Hal Siemer, Spooky Halloween: A Celebration of the Dark., QuestMagazine.com.
^ Steven Heller. Halloween: Vintage Holiday Graphics. Taschen. 2005.
^ Grannis, Kathy; Scott Krugman (September 20, 2006). “As Halloween Shifts to Seasonal Celebration, Retailers Not Spooked by Surge in Spending”. National Retail Federation. Retrieved 31 October 2006.
^ Beauchemin, Genevieve; CTV.ca News Staff (2006-05-31). “UNICEF to end Halloween ‘orange box’ program”. CTV. Retrieved 2006-10-29.
^ “History of the Trick-or-Treat for UNICEF Campaign”. UNICEF Canada. 2008. Retrieved 2009-10-25.
^ Kids-Fun-And-Games.com
^ “Halloween Party Game Ideas” Kidzworld.com. Retrieved on 2009-03-17.
^ Economicexpert.com
^ Everything Preschool – Early Childhood Education Made Easy
^ a b Associated Press (2005-10-30). “Haunted house business getting frightfully hard”. MSNBC.com. MSNBC. Retrieved 2008-11-18.
^ Greg Ryan (2008-09-17). “A Model of Mayhem”. Hudson Valley Magazine. Retrieved 2008-10-06.
^ Wilson, Craig (2006-10-12). “Haunted houses get really scary”. USAToday.com.
^ Nicholas Rogers, “Razor in the Apple: Struggle for Safe and Sane Halloween, c. 1920-1990,” Halloween: From Pagan Ritual to Party Night (New York: Oxford University Press, 2002), 78-102.
^ “Urban Legends Reference Pages: Pins and Needles in Halloween Candy”. Snopes.com. Retrieved 2008-10-31.
^ “Bishop challenges supermarkets to lighten up Halloween”. www.manchester.anglican.org. n.d.. Retrieved 2006-10-22.
^ “Halloween and All Saints Day”. newadvent.org. n.d.. Retrieved 2006-10-22.
^ Reformation Day, retrieved 2009-10-22
^ “Reformation Day: What, Why, and Resources for Worship”. The General Board of Discipleship of The United Methodist Church. 2005-10-21. Retrieved 2006-10-22.
^ a b “Feast of Samhain/Celtic New Year/Celebration of All Celtic Saints November 1″. All Saints Parish. n.d.. Retrieved 2006-11-22.
^ Halloween’s Christian Roots AmericanCatholic.org. Retrieved on October 24, 2007.
^ a b “Salem ‘Saint Fest’ restores Christian message to Halloween”. www.rcab.org. n.d.. Retrieved 2006-10-22.
^ “”Trick?” or “Treat?”—Unmasking Halloween”. The Restored Church of God. n.d.. Retrieved 2007-09-21.
^ , “Jewish Halloween?”
Further reading

Diane C. Arkins, Halloween: Romantic Art and Customs of Yesteryear, Pelican Publishing Company (2000). 96 pages. ISBN 1-56554-712-8
Diane C. Arkins, Halloween Merrymaking: An Illustrated Celebration Of Fun, Food, And Frolics From Halloweens Past, Pelican Publishing Company (2004). 112 pages. ISBN 1-58980-113-X
Lesley Bannatyne, Halloween: An American Holiday, An American History, Facts on File (1990, Pelican Publishing Company, 1998). 180 pages. ISBN 1-56554-346-7
Lesley Bannatyne, A Halloween Reader. Stories, Poems and Plays from Halloweens Past, Pelican Publishing Company (2004). 272 pages. ISBN 1-58980-176-8
Phyllis Galembo, Dressed for Thrills: 100 Years of Halloween Costumes and Masquerade, Harry N. Abrams, Inc. (2002). 128 pages. ISBN 0-8109-3291-1
Lint Hatcher, The Magic Eightball Test: A Christian Defense of Halloween and All Things Spooky, Lulu.com (2006). ISBN 978-1847287564
Ronald Hutton, Stations of the Sun: A History of the Ritual Year in Britain, Oxford Paperbacks (2001). 560 pages. ISBN 0-19-285448-8
Jean Markale, The Pagan Mysteries of Halloween: Celebrating the Dark Half of the Year (translation of Halloween, histoire et traditions), Inner Traditions (2001). 160 pages. ISBN 0-89281-900-6
Lisa Morton, The Halloween Encyclopedia, McFarland & Company (2003). 240 pages. ISBN 0-7864-1524-X
Nicholas Rogers, Halloween: From Pagan Ritual to Party Night, Oxford University Press (2002). 198 pages. ISBN 0-19-514691-3
Jack Santino (ed.), Halloween and Other Festivals of Death and Life, University of Tennessee Press (1994). 280 pages. ISBN 0-87049-813-4
David J. Skal, Death Makes A Holiday: A Cultural History of Halloween, Bloomsbury USA (2003). 224 pages. ISBN 1-58234-305-5
Ben Truwe, The Halloween Catalog Collection. Portland, Oregon: Talky Tina Press (2003). ISBN 0-9703448-5-6.

Istoria Halloween-ului (in romana)

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranţilor irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deşi în unele ţări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creştine a tuturor sfinţilor, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în ţările unde predomină creştinismul occidental — catolic şi protestant, deoarece în aceste culte creştine, ziua tuturor sfinţilor este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul cioplit, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje şi colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o ameninţare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte ţări Halloween este serbat prin parade şi carnavale.

Greseala Vraciului

Actiunea din Greseala Vraciului se petrece tot in Comitat, de aceasta data insa foarte aproape de Golful Morecambe si de Tinutul Lacurilor. Coniston, Cartmel, Lancaster si nisipurile golfului, precum si canalul Lancaster-Kendall sunt cateva dintre locurile reale, dar, o data in plus, lucrurile se schimba dupa voia povestitorului. Locatia morii de apa, cu mlastinile ei pline de vrajitoare, a luat nastere din imaginatia autorului.

Comitatul devine un loc tot mai periculos pe zi ce trece, asa incat Tom este trimis de magistrul sau in nord, pentru a studia timp de cateva luni cu un alt vraci, Bill Arkwright. Metodele acestuia sunt mai neortodoxe, dar a pregatit la vremea lui multi ucenici, iar acum a venit timpul sa faca acelasi lucru pentru Tom.

Cand Cel Rau isi trimite fiica, pe cumplita vrajitoare Morwena, sa-l ucida pe baiat, Bill face o greseala si Tom e nevoit sa-si infrunte singur dusmanii. Vraciul si Alice ii sar in ajutor, dar vor putea oare infrunta o asemenea putere intunecata? Iar greseala Vraciului aduce Intunericul mai aproape de victoria finala.

Sacrificiul Vraciului

Pentru prima data, personajele preferate ca tânara vrajitoare Alice, asasina Grimalkin si vraciul din nord, Bill Arkwright, se vor uni pentru a-l ajuta pe Tom si pe vraci sa învinga un dusman comun – dar nu toti vor supravietui…

Prima datorie a lui Tom, ca ucenic al Vraciului, este sa apere Comitatul de întuneric. Dar acum mama are nevoie de ajutorul lui în tara ei natala, Grecia.

Una dintre cele mai periculoase din Vechile Zeitati, Ordeen, se pregateste sa se întoarca acolo, aducând cu ea macel si pustiire. Dar si Diavolul este liber în lume, si daca îsi uneste fortele cu Ordeen, asupra Pamântului se va pogorî o noua era a întunericului.

Mama a chemat alaturi de ea multe ajutoare, dar printre ele se numara si vechile dusmane ale lui Tom, vrajitoarele din Pendle, cu asasina Grimalkin si vicleana conducatoare a clanului Mouldheel, Mab.

Va putea oare Tom sa nesocoteasca tot ce l-a învatat Vraciul si sa se alieze cu vrajitoarele? Care este secretul pe care mama nu i l-a împartasit pâna acum? si ce sacrificii cer lupta împotriva întunericului?

Cartea a fost mai putin frumoasa ca precendenta dupa parerea mea.

Ucenicul Vraciului

Ucenicul Vraciului este Thomas Ward, un baiat de 12 ani care îsi face ucenicia la un vraci batrân si aspru. Ucenicia lui este grea, dar într-o zi va deveni un exorcist care alunga strigoii, prinde si închide duhurile rele si vrajitoarele. Fiind al saptelea fiu al unui al saptelea fiu, el poate vedea lucruri si creaturi pe care oamenii obisnuiti nu le vad. Thomas este pus la grea încercare în confruntarea cu cea mai rea vrajitoare din tinut, Mama Malkin. Va reusi, oare, sa scape din iadul care se dezlantuie? Povestea este plina de mister si suspans – se citeste pe nerasuflate de la prima pâna la ultima pagina.

In prima carte o cunoaste pe Alice care ii cauzeaza numai probleme, dar il si ajuta sa iasa din ele.

Pentru marii fani, am pregatit un sondaj. Cartea care are cele mai multe voturi va fii pe o pagina separata.

Blestemul Vraciului

În al doilea roman din Cronicile Wardstone, Thomas şi mentorul său au de înfruntat cea mai temută creatură a răului: Urgia, care încearcă să scape din catacombele de sub catedrala din Priestown. Dar nu numai forţele Întunericului îi ameninţă pe cei doi, ci şi marele Inchizitor este pe urmele lor.
Când mentorul său este prins şi condamnat la moarte, Thomas încearcă cu ajutorul prietenei sale, Alice, să-l salveze şi, în acelaşi timp, să-l apere de un cumplit blestem. Cronicile Wardstone amintesc de autori clasici precum Edgar Allan Poe şi Washington Irving. Ele îşi găsesc locul în bibliotecă alături de marile romane fantastice care farmecă cititorii mici şi mari.

Greseala Vraciului

Comitatul devine un loc tot mai periculos pe zi ce trece, asa incat Tom este trimis de magistrul sau in nord, pentru a studia timp de cateva luni cu un alt vraci, Bill Arkwright. Metodele acestuia sunt mai neortodoxe, dar a pregatit la vremea lui multi ucenici, iar acum a venit timpul sa faca acelasi lucru pentru Tom. Cand Cel Rau isi trimite fiica, pe cumplita vrajitoare Morwena, sa-l ucida pe baiat, Bill face o greseala si Tom e nevoit sa-si infrunte singur dusmanii.
Vraciul si Alice ii sar in ajutor, dar vor putea oare infrunta o asemenea putere intunecata? Iar greseala Vraciului aduce Intunericul mai aproape de victoria finala.

Tom a fsot prins de soldati care luau cu arcanul, dar a fost scapat de Alice care a folosit o metoda care o numea ea “iingrozire”. Vraciul se hotareste sa il trimita la Bill Arkwright. Acesta este foarte dur cu el, dar pana la urma devin prieteni buni. Ca sa ramana in viata (Tom, Alice)

Batalia Vraciului

Ţinutul Pendle este năpădit de vrăjitoare, zise Vraciul… cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este numărul lor vrăjitoarele se cioro văiesc şi se războiesc adesea, dar atunci când cad la înţelegere şi se adună pentru un scop comun, puterea lor creşte foarte mult. da, trebuie să luăm seama la asta. pentru că, vezi tu, s-ar putea să avem de-a face chiar cu primejdia cea mare clanurile vrăjitoarelor să se fi unit deja!

Vrăjitoarele din Pendle vor să stăpânească lumea şi se zvoneşte că trei dintre cele mai puternice clanuri de vrăjitoare s-au unit pentru a conjura o forţă malefică de neînchipuit. Împreună, ar fi în stare să aducă în lume Întunericul întrupat pe Diavolul însuşi.

Tom şi Vraciul trebuie să pornească spre Pendle pentru a lua măsuri să nu se întâmple ceea ce nici cu mintea nu se poate gândi. Înainte de a pleca, Vraciul îi cere lui Tom să facă un drum până acasă, să-şi ia cuferele pe care i le-a lăsat moştenire mama lui. Dar ce taine de familie întunecate se află închise în cuferele acestea? Şi oare ele îi vor pune familia lui Tom într-o şi mai mare primejdie sau le vor oferi, lui Tom şi magistrului său, ajutorul de care au atâta nevoie în Pendle?

Problema principala e ca familia lui Thomas afost rapita de vrajitoare, Mab cere cheile si cuferele in schimbul familie, Wurmalde cere cheile si cuferel in schimbul familiei. Pana la urma incheie intelegerea cu Mab Mouldheel (care e indradostita de Tom si s-a unit cu celelalte vrajitoare daor din cauya ca Ward a tradat-o si alungat-o ). Din fericire scapa cu viata, dar deacum inainte e mai greu

Secretul Vraciului

Când vremea se răceşte şi nopţile se scurtează, Vraciul primeşte un mesaj de la un vizitator a cărui identitate e ţinută sub tăcere. Tom nu ştie de ce tainicul răvaş îl supără din cale-afară pe magistrul său, dar Vraciul îl anunţă, imediat după aceea, că e timpul să se mute de la Chipenden la casa lui de iarnă din Anglezarke. Această casă este sinistră, neprietenoasă, prea aproape de Întuneric, cu o pivniţă adâncă, în care sunt închise mai multe vrăjitoare şi duhuri rele. Pe măsură ce iarna se înăspreşte,
Tom descoperă din ce în ce mai multe despre trecutul magistrului său şi despre misteriosul vizitator care se pare că este duşmanul de moarte al Vraciului. Oare trecutul Vraciului îl va prinde din urmă, răzbunându-se? Şi în ce pericol va fi Tom, când tainele pe care magistrul său a încercat să le ascundă de lume vor fi, în final, dezgropate?

Morgan e un puternic necromant care are de gand sa il invoce pe Golgoth, ca sa ii dea puterea suprema. Tot in acest timp tatal lui Tom moare si Morgan se foloseste de acest lucru ca sa il faca pe Tom sa ii aduca grimoarul. Vraciul ascunde in pivnita vrajitoare si duhuri periculoase. Pana la urma este salvat de 3 vrajitoare: Alice, Meg, Marcia.

Harry Potter si Talismenle Mortii

Plecarea de la Familia Dursley
Pe baza informaţiilor primite de la Severus Plesneală, Lordul Voldemort şi discipolii săi pun la cale o ambuscadă când Harry pleacă de la unchii săi pentru ultima dată. Voldemort caută de asemenea o nouă baghetă magică cu ajutorul căreia să învingă bagheta lui Harry. La scurt timp vraja de protecţie a lui Harry expiră la cea de-a 17-a aniversare; familia Dursley este trimisă într-o altă locaţie şi membrii Ordinului Phoenix vin să-l escorteze pe Harry într-o casă sigură. Şase Harry falşi sunt folosiţi, dar adevăratul Harry este identificat şi atacat de Voldemort şi de Devoratorii Morţii. Harry scapă şi ajunge la Vizuină, dar Hedwig şi Alastor Moody sunt ucişi. Câteva zile mai târziu, ministrul magiei, Rufus Scrimgeour soseşte ca să le dea lui Harry, Ron şi Hermione moştenirea lăsată de Albus Dumbledore. Ron primeşte Deluminator, Hermione o carte de basme; iar Harry Sabia lui Godric Gryffindor (Cercetaş) şi hoţoaica pe care a prins-o la primul sau joc de vajthaţ. În ciuda acestui lucru, Scrimgeour păstrează sabia spunând că aceasta nu a aparţinut niciodată lui Dumbledore. Mai târziu hotoaica va dezvălui o inscripţie scrisă de Dumbledore: „Mă deschid la închidere”
[modifică]Căutarea Horcruxurilor
În timpul recepţiei de la nunta lui Bill şi a lui Fleur Delacour apare patronusul lui Kingsley Shacklebolt avertizându-i că ministerul a căzut şi că Devoratorii Morţii sunt pe drum. Harry, Ron si Hermione scapă dispărând şi ascuzându-se la Casa Cumplita de la numarul 12. În acest timp, Harry descoperă că fratele mai mare al lui Sirius, Regulus Black, are aceleaşi iniţiale cu cel care a semnat biletul („R.A.B.”) din horcruxul fals. Hermione îşi aminteşte că a văzut un medalion între lucrurile pe care le aduna Kreacher. Spirudusul de casa îl învinovăţeşte pe Mundungus Fletcher, care recunoaşte că el a furat medalionul dintre lucrurile lui Kreacher şi că l-a dăruit ca mită lui Dolores Umbridge. Convinşi ca acesta este horcruxul, cei trei se infiltrează în Ministerul Magiei deghizaţi cu ajutorul Polipotiunii. Ei recupereaza medalionul, dar ascunzatoarea din Casa Cumplita este descoperită.
Cei trei sunt obligaţi să fugă. Fără să poată distruge medalionul, îl poartă pe rând ca să îl ţina în siguranţa. Află mai târziu ca sabia confiscata de Minister este un fals şi că adevărata sabie de la Dumbledore poate distruge horcruxuri. Harry Potter vrea să plece în căutarea ei, dar lui Ron îi este teamă că familia lui poate fi în pericol şi este frustrat că Harry nu are nici un plan bine pus la punct şi pleacă din grup. Harry şi Hermione se duc în Peştera lui Godric ca să caute sabia. Sunt însa surprinsi de Nagini si Voldemort. Reuşesc să scape, dar Hermione rupe din greşeala bagheta lui Harry. In Pădurea lui Dean, Harry este condus de un patronus în formă de căprioară la un heleşteu îngheţat în care se afla Sabia lui Gryffindor. In timp ce Harry încercă să ia sabia, medalionul se strânge în jurul gâtului. In acest timp Ron foloseşte Deluminatorul ca să-i găseasca pe Harry şi Hermione. Se întoarce la timp ca să îl salveze pe Harry şi apoi distruge horcruxul cu sabia. Ron îl avertizează ca numele lui Voldemort este acum Tabu – oricine il va rosti îşi va dezvălui locaţia.
[modifică]Talismanele Morţii

Misteriosul simbol ce reprezintă faimoasele Talismane ale Morţii.
Cei trei merg la Xenophilius Lovegood, tatal Lunei, ca să-l întrebe de un anume semn pe care l-au văzut la el şi pe care l-au regăsit în cartea de basme a lui Hermione. Lovegood le spune că reprezintă Talismanele Morţii, trei obiecte legendare care toate laolaltă înfrâng moartea: Bagheta din Soc(Elder Wand), Piatra Învierii(Resurrection Stone) si Pelerina Invizibilă. Acesta recunoaşte că fiica lui este răpită de Devoratorii Morţii.
Recuperatorii îi capturează pe cei trei în campusul lor dupa ce Harry rosteşte numele lui Voldemort. Ajung prizonieri la casa familiei Malfoy, alături de Luna, Dean Thomas, Ollivander şi Griphook (Socotici), goblinul. Găsind Sabia lui Gryffindor între lucrurile celor trei, Bellatrix crede ca aceştia i-au spart seiful de la Banca Gringotts. Dobby apare în celulă ca să scape prizonierii. Peter Penttigrew intră ca să vadă de ce este gălăgie. El îl strangulează pe Harry. Băiatul scapă doar după ce îi spune că îi este dator, însă Pettigrew moare sufocat de propria mână de argint. Harry şi Ron se grăbesc să o salveze pe Hermione de tortura lui Bellatrix. Ron o dezarmează pe Bellatrix şi Harry ia bagheta lui Draco. Dobby apare din nou şi ajung acasă la Bill şi Fleur. In timpul fugii lor Bellatrix aruncă un cuţit care îl va răni mortal pe Dobby. In acest timp Ollivander confirmă faptul că Bagheta din Soc există şi spune că bagheta îşi poate schimba stăpânul dacă primul stăpân este învins sau dezarmat. Comportamentul lui Bellatrix îi convinge pe cei trei că în seiful acesteia trebuie să se găsească un alt horcrux. Ajutati de Griphook, cei trei se inflirtrează în Gringotts, reuşesc să intre în seif şi iau pocalul Helgăi Astropuf; Griphook ia Sabia lui Griffindor în urma unei înţelegeri cu Harry şi cei trei fug cu horcruxul. In acest timp Voldemort, care a furat Bagheta din Soc din mormântul lui Dumbledore, întelege că horcruxurile sale au fost distruse. Harry intră neintenţionat în mintea lui Voldemort şi află că unul dintre horcruxuri se află la Hogwarts. Băiatul descoperă că horcruxul era chiar Diadema lui Ochi de Soim.
[modifică]Bătălia de la Hogwarts
În Hogsmeade, Aberforth Dumbledore îi ajută pe cei trei să se furişeze în Hogwarts. Harry alertează profesorii de invazia pregătită de Voldemort. Ordinul Phoenix, Armata lui Dumbledore şi elevii de la Hogwarts se aliază pentru a putea ţine piept discipolilor lui Voldemort; în timpul luptei Fred, Remus Lupin, Tonks şi Colin Creevey mor. În timp ce Harry caută diadema, Ron şi Hermione întră în Camera Secretelor ca să adune colţii Basiliscului. Hermione foloseşte unul ca să distrugă Pocalul Horcrux. Harry îşi aduce aminte că a văzut diadema în Camera Necesităţii. Ajunşi acolo, cei trei sunt atacaţi de Draco, Crabbe şi Goyle; Crabbe aruncă o vrajă pe care nu o mai poate controla. Vraja îl omoară şi distruge şi diadema. Harry va intra din nou în mintea lui Voldemort şi cei trei pleaca la Urlet în noapte. Ei aud cum Voldemort îi spune lui Snape că el crede că Vechea Baghetă nu funcţionează pentru că Snape a devenit stăpânul ei, pentru că el l-a omorât pe primul stăpân al acesteia. Convins că moartea lui Snape îl va face stăpânul baghetei, Voldemort îi ordonă lui Nagini să îl omoare apoi pleacă. Fiind pe moarte Snape îi dă lui Harry amintirile lui. Acestea îi dezvăluie lui Harry că deşi Snape nu era cu totul bun îi era loial lui Dumbledore, fiind motivat de dragostea lui pentru Lily Potter. Dumbledore, care era blestemat să moară din cauza inelului lui Gaunt, i-a ordonat lui Snape să-l omoare dacă este necesar ca să protejeze rolul lui Snape în Ordinul Phoenix şi să-l cruţe pe Draco de la îndeplinirea ordinului, să-l omoare pe directorul şcolii. Snape a fost cel care a trimis patronusul în formă de căprioară, care l-a condus la sabia lui Gryffindor. Amintirile îi mai dezvăluie lui Harry că şi el este un Horcrux şi că Voldemort nu poate trăi dacă Harry trăieşte. Resemnat cu soarta sa, Harry se duce singur în Pădurea Interzisă unde Voldemort aşteaptă. Pe drum Harry descifrează indiciul hoţoaicei şi descoperă Piatra Învierii. Harry cheamă spiritele părinţilor săi, al lui Sirius Black şi pe al lui Lupin, care îi oferă siguranţă şi companie până la tabăra lui Voldemort. Atunci el îl lasă de bună voie pe Voldemort să-l lovească cu vraja Avada Kedavra (Abracadabra). Trezit într-un loc dintr-o altă lume, Harry este nelămurit şi nu ştie dacă este viu sau mort. Albus Dumbledore apare şi îi explică că Horcruxul lui Voldemort din Harry a fost distrus cu ajutorul blestemului de ucis. El îi spune că la fel ca Voldemort, care nu poate muri dacă rămân fragmente din sufletul său, Harry nu poate fi ucis în timp ce sângele sau rămâne în trupul lui Voldemort. Harry fiind într-o moarte stăpânită (“mastered death”) i se dă şansa să aleagă între a merge mai departe sau să se întoarcă în lumea celor vii. Harry se trezeşte dar se preface mort. Voldemort îl aduce la Hogwarts ca pe un trofeu. Neville ia sabia lui Gryffindor din Jobenul Magic şi îl decapitează pe Nagini, distrugând şi ultimul Horcrux. Harry se acoperă cu Pelerina Invizibilă. Locuitorii din Hogsmeade, centaurii şi elfii din Hogwarts intră în bătălia împotriva Devoratorilor Morţii care vor fi învinşi. În castel, McGonagall, Kingsley şi Slughorn se duelează cu Voldemort, în timp ce Ginny, Hermione şi Luna se luptă cu Bellatrix. Când blestemul de ucis aproape o loveşte pe Ginny, Molly Weasley le înlătură pe fete şi se luptă singură cu Bellatrix pe care o ucide. Harry se arată şi îl provoacă pe Voldemort ştiind că acesta nu era adevăratul stăpân al baghetei. Când Draco l-a dezarmat pe Dumbledore, fără să-şi dea seama a devenit alesul baghetei; când Harry a luat mai târziu bagheta lui Draco, el a devenit noul stăpân al baghetei. Voldemort aruncă blestemul de ucis asupra lui Harry, iar Harry spune o vrajă de dezarmare, dar bagheta veche îşi protejează stăpânul întorcând asupra lui Voldemort blestemul care îl omoară. După bătălie, Harry vizitează portretul lui Dumbledore. Îi spune că va păstra Pelerina Invizibilă, dar ca să evite unirea Relicvelor Morţii, Piatra Învierii va fi lăsată acolo unde a fost pierdută, în Pădurea Interzisă, iar Vechea Baghetă va fi pusă la loc în mormântul lui Dumbledore. Dacă Harry va muri neînfrânt puterea baghetei va dispărea odată cu moartea sa. Înainte însă de a pune bagheta la loc, Harry îşi repară propria baghetă.
[modifică]Epilog
Nouăsprezece ani mai târziu, Harry este însurat cu Ginny şi au trei copii: James Sirius, Albus Severus şi Lily Luna. Ron şi Hermione sunt şi ei căsătoriţi şi au doi copii: Rose şi Hugo. Familiile se întâlnesc pe peronul din gara King’s Cross, unde Albus se pregăteşte pentru primul său an la Hogwarts. James este cel mai mare şi este, aşadar familiar cu şcoala, pe când Lily mai are doi ani până să plece la şcoală. Finul lui Harry, Teddy Lupin, de 19 ani este găsit sărutând-o pe Victoire Weasley, fiica lui Bill şi Fleur. Teddy este foarte apropiat de familia Potter, iar Harry remarcă: „deja vine la cină de aproape patru ori pe săptămână”. Harry îl vede pe Draco şi pe nevasta acestuia cu fiul lor, Scorpius; Malfoy îi aruncă o privire scurtă apoi se întoarce. Harry îl linişteşte pe Albus căruia îi este teamă să nu fie sortat la viperini, spunându-i că cel care i-a purtat numele, Severus Snape a fost la viperini şi că a fost cel mai curajos om pe care l-a cunoscut. Mai adaugă că Jobenul Magic ia în calcul şi hotărârea sa. Neville Poponeaţă este acum profesor de Ierbologie şi un apropiat prieten de-al lui Harry. Cartea sfârşeşte cu cuvintele: „Pe Harry nu-l mai duruse cicatricea de nouăsprezece ani. Totul era bine.”

Harry Potter si printul semipur

Rezumat

Vara este în toi, dar o ceaţă neobişnuită pentru acest anotimp bate în ferestre. Harry este în camera sa, aşteptând ca pe ace vizita domnului profesor Albus Dumbledore în persoană, nefăcându-şi însă bagajele. Una dintre ultimele ocazii în care l-a văzut pe director a fost când acesta purta un duel aprig cu Lordul Cap-de-Mort, iar lui Harry nu-i vine să creadă că domnul profesor Dumbledore chiar îşi va face apariţia tocmai în casa familiei Dursley. De ce îl vizitează acum? Ce este atât de important, încât nu poate aştepta până cand Harry se va întoarce la Hogwarts, peste câteva săptămâni? Al şaselea an la Hogwarts al lui Harry a debutat deja într-un mod ciudat, dat fiind că lumea Încuiată şi cea magică încep să se împletească. J. K. Rowling proiectează cele mai recente aventuri ale lui Harry Potter din timpul celui de-al şaselea an al lui la Hogwarts, cu o măiestrie desăvârşită şi într-un mod care îţi ia răsuflarea.
Când Harry ajunge la Hogwarts, Dumbledore începe să-i arate amintirile lui, care mai târziu se leagă între ele şi îi dau lui Harry indicii preţioase despre Horcruxuri (obiecte în care Voldemort îşi depozita câte o parte din suflet pentru a putea supravieţui).La Hogwarts însă este angajat un nou profesor de Poţiuni, Horace Slughorn, Plesneală fiind la Apărare contra magiei negre. Slughorn îi dă şi el o amintire lui Harry, amintire ce îl ajută să afle ce sunt Horcruxurile, şi, la materia lui, Harry se foloseşte de o carte veche cu ajutorul căreia va străluci la materia de Poţiuni.Însă pe carte sunt scrise niste indicaţii de aşa-numitul “Prinţ Semipur”, care se dovedeşte a fi mai târziu nimeni altul decât Plesneală.Harry află mai târziu că deja a distrus un horcrux în anul doi, în Camera Secretelor.El porneşte cu Dumbledore în căutarea horcruxurilor, dar acesta moare atunci când se intoarce, în timp ce devoratorii morţii pătrund în şcoală şi îi atacă pe profesori şi pe elevi, el fiind ucis de Plesneală.Harry asistă la toate faptele, însă, desigur, sub Pelerina sa Invizibilă

Harry Potter si Ordinul Phoenix

Rezumat

Harry Potter creează o vrajă Patronus când este atacat împreună cu vărul său Dudley Dursley de dementori, lucru care îi poate aduce exmatricularea. Membrii Ordinului Phoenix sosesc la scurt timp după aceea pentru a-l duce pe Harry la cartierul lor general, unde se alătură familiei Weasley, Hermionei Granger, şi naşului său, Sirius Black. El află că lordul Cap-de-mort adună o armată pentru a recupera o “armă”. Între timp, datorită mărturiei lui Albus Dumbledore şi a vecinei sale, Arabella Figg, este achitat de toate acuzaţiile pentru folosirea nepermisă a magiei.
La Hogwarts, un nou profesor a fost numit, în persoana lui Dolores Umbridge, numită de Minister pentru a ţine sub control şcoala. Materia este schimbată, fiind predată doar teoria impusă de minister, şi nu lucrurile practice de care ar avea elevii nevoie. Ea este numită ulterior inchizitor, impunând reguli stricte şi pedepse aspre. Autoritatea ei se extinde şi asupra profesorilor, ea concediind-o pe Trelawney şi ameninţându-l pe Hagrid cu acelaşi lucru.
Harry are coşmaruri, în care se visează un şarpe care îl atacă pe tatăl lui Ron. Pentru a-l apăra, Dumbledore îl pune pe Severus Snape să-i predea lui Harry oclumanţia, care îl va proteja, însă animozitatea dintre cei doi nu le permite să îşi ducă lecţiile la bun sfârşit.
Pentru că lecţiile predate la şcoală le sunt inutile, Harry, la sfatul Hermionei, le predă elevilor cercetaşi, astropufi şi ochi-de-şoim tactici de apărare împotriva magiei negre. Grupul lor clandestin este numit “Armata lui Dumbledore”. Ei sunt în cele din urmă descoperiţi, dar Dumbledore îşi asumă responsabilitatea, şi apoi fuge, pentru a evita arestarea.
Umbridge devine noua directoare a Hogwarts, şi îl concediază pe Hagrid. Lipsa ei de popularitate îi face pe Fred şi George să se revolte şi creează haos în şcoală.
Harry are o viziune în care Sirius era torturat la Ministerul Magiei, şi încearcă să îl contacteze pe acesta, dar este prins. Umbridge dezvăluie apoi că ea e cea care i-a trimis pe dementori care să-l atace pe Harry, şi se pregăteşte să folosească blestemul Cruciatus împotriva lui. Hermione însă se declară gata să îi arate unde este ascunsă presupusa armă a lui Dumbledore, din Pădurea interzisă. Ea, Harry şi Umbridge merg în pădure, unde îi întâlnesc pe centauri. Umbridge îi insultă, şi este răpită de aceştia, iar Hermione şi Harry scapă, şi împreună cu tovarăşii din Armata lui Dumbledore, Ginny, Neville şi Luna, zboară spre Ministerul Magiei pe thestralii şcolii.
La Minister, ei sunt atacaţi de Devoratorii morţii. Când aproape sunt înfrânţi, sosesc membrii Ordinului Phoenix. În bătălia ce urmează, profeţia pe care o căuta Cap-de-Mort este distrusă. Sirius este ucis de verişoara sa, Bellatrix Lestrange.
Devoratorii morţii sunt cu toţii capturaţi, cu excepţia lui Bellatrix Lestrange care fuge printr-un şemineu în timpul luptei dintre Cap-de-Mort şi Albus Dumbledore în timpul careia Cap-de-Mort intră în Harry încercân al poseda ,dar apar oameni Ministerului care îl fac să plece lasândul pe Harry.
Dumbledore îi dezvăluie lui Harry conţinutul profeţiei pierdute, care i-a fost făcută lui de Sybill Trelawney. Aparent, ori Harry, ori Cap-de-mort trebuie să moară, căci niciunul nu poate trăi cât timp celălalt supravieţuieşte. Ə

Harry Potter si Pocalul de Foc

În al patrulea an la Hogwarts, Harry are din nou probleme. Primul semn al acestora apare dinaintea începerii Cupei Mondiale de Vâjt-Haţ când are un vis cu Cap-de-Mort şi Peter Pettigrew vorbind despre omorârea lui Harry. Altul este înaintea cursurilor, imediat după finala Cupei Mondiale de Vâjt-Haţ, când un grup de Devoratori ai Morţii creează haos în campingul unde poposiseră specatatorii finalei, iar pe cer apare Semnul Lordului Voldemort – creat tocmai cu bagheta lui Harry!
La Şcoală, este anunţată suspendarea Cupei Hogwarts la Vâjt-Haţ, datorită reluării tradiţiei Turnirului celor Trei Vrăjitori (Tri-Wizard Tournament). Acesta este un concurs pentru studenţi la diverse Şcoli de Magie din întreaga lume, în care participanţii trebuie să treacă de trei probe foarte dificile pentru a aduce trofeul în posesia şcolii lor. Pentru a participa la concurs, un student trebuie mai întâi să se înscrie prin introducerea unui bilet cu numele său în Pocalul de Foc; iar condiţiile de anul acesta cer ca participanţii să fie din ultimul an de studii. Condiţiile fiind impuse prin restricţii magice, Harry nu îşi face probleme, dar în mod neaşteptat, se dovedeşte că numele lui Harry a fost totuşi pus înăuntru; şi nu de un prieten, după cum va remarca Sirius Black. Când Pocalul selectează un al patrulea participant, toată lumea este revoltată, însă nimic nu mai se poate schimba: Pocalul a luat decizia, şi Harry va trebui să participe la turnir.
Prima probă se desfăşoară la puţin timp după începerea Turnirului. Nimeni nu ar trebui să ştie care este sarcina de îndeplinit în prima probă, însă Hagrid i-o dezvăluie lui Harry: patru dragoni mari, imenşi, urmează să lupte contra campionilor din Turnir. Harry este nemulţumit că spectatorii ar putea să considere că trişează, dar când află că cei doi campionii din străinătate, Fleur Delacour şi Viktor Krum, ştiu şi ei la fel de multe, se decide să-i spună şi lui Cedrig Diggory, campionul care reprezenta Hogwarts. Dintre dragoni, cel mai rău şi fioros era considerat Ţintatul Maghiar, şi tocmai acesta îi revine lui Harry prin tragere la sorţi. Deşi Harry nu prea ştie cum să se descurce contra dragonului, dar cu ajutorul profesorului Moody şi al lui Hermione exersează şi îşi perfecţionează vraja de chemare, Accio. Când îi vine rândul să se lupte contra dragonului, Harry reuşeşte să îşi cheme mătura sa, un Fulger (Firebolt) primit cadou de la naşul său,reuşind sa scape astfel din capcana de foc a dragonului. După un timp, în care dovedeşte că este într-adevăr foarte priceput la zburat, Harry trece de prima probă şi află că oul de aur pe care l-a luat este un indiciu pentru următoarea.
A doua probă se dovedeşte a fi mai greu de descoperit, de pregătit şi de confruntat.
La a treia probă campionii trebuie să găsească drumul printr-un labirint magic în care se află Cupa Turnirului. Cine ia primul cupa câştigă concursul şi premiul de 1000 de galeoni. După câteva peripeţii în labirint, Harry şi Cedric găsesc cupa în acelaşi timp. Se imboldesc unul pe altul, neştiind cine să fie cel care ia cupa, dar apoi se gândesc să o ia amândoi în acelaşi timp. Îndată ce o ating, se trezesc într-un cimitir; deodată apare Şobo, care îl omoară pe neaşteptate pe Cedric. Harry este imobilizat şi legat de o piatră funerară pe care citeşte “Tomas Dorlent Cruplud” (Tom Marvolo Riddle). Şobo pregăteşte un ritual magic, pentru o creatură urâtă, scârboasă şi aproape neajutorată, pe care o pune într-un ceaun; foloseşte apoi un “os al tatălui, dat fără ştiinţa sa” (este folosit un os din mormântul de la picioarele lui Harry), “fibră… a servitorului… dată de… bună voie” (Şobo îşi taie mâna dreaptă!) şi “sângele duşmanului.. luat cu forţa” (Şobo îl înţeapă pe Harry în braţ).
După împlinirea ritualului, Cap-de-Mort reînvie şi îşi cheamă servitorii – Devoratorii Morţii. În faţa lor doreşte să le arate că este la fel de puternic ca şi înainte: se duelează cu Harry. Însă când vraja de dezarmare a lui Harry se ciocneşte de blestemul fatal (Abracadabra / Avada Kedavra) trimis de Cap-de-Mort, baghetele celor doi sunt unite în mod surprinzător de o rază aurie, care se desface şi se transformă într-o reţea în formă de cupolă care-i desparte de Devoratorii Morţii. După o concentrare intensă, Harry reuşeşte să respingă un fenomen ciudat şi necunoscut care are loc de-a lungul firului auriu, şi pe baza unei intuiţii îl împinge spre bacheta lui Voldemort. Sub cupolă încep să apară fantomele vrăjilor baghetei: mâna argintie pe care a creat-o mai devreme pentru Şobo, apoi Cedric, Bertha Jorkins, şi în final Lily şi James Potter, părinţii lui Harry!
Aceste fantome creează o diversiune care îi oferă lui Harry timp să ajungă la portal (portkey) pentru a fi transportat instantaneu înapoi la Hogwarts. Harry respectă rugămintea lui Cedric de a duce şi corpul neînsufleţit al acestuia înapoi la Hogwarts, înapoi la tatăl lui, dar pentru că după ce ajunge lângă el nu poate să-i tragă corpul greu al lui Cedric spre cupă, se foloseşte de o vrajă de chemare, prin care aduce cupa la el şi scapă din cimitir.
Chiar ajuns înapoi la Hogwarts, pericolul nu a încetat, întrucât profesorul Moody se dovedeşte a fi un impostor, nimeni altul decât Barty Crouch Jr., care se folosea de PoliPoţiune (polyjuice potion) pentru a îşi asuma înfăţişarea veteranului Alastor “Ochi-Nebun” Moody. După capturarea acestuia, urmează pregătiri pentru o nouă confruntare cu Voldemort, mult mai periculos acum decât în anii anteriori. Harry însă trebuie să se întoarcă pe perioada vacanţei la singurele sale rude de sânge, familia Dursley.

Harry Potter si prizonierul din Azkaban

Rezumat

În acest volum Harry se întâlneşte pentru prima data cu Remus Lupin noul profesor de Apărare contra Magiei Negre şi de Sirius Black, considerat de întreaga lume vrăjitorească drept un criminal notoriu – în urmă cu 13-14 ani el omorâse în masă o mulţime de “încuiaţi” printer care şi un vrajitor care a încercat să-l oprească, faptă considerată a fi fost provocată de dispariţia lui Voldemort. Faptul că acesta evadase din Azkaban reprezintă o ştire atât de importantă, încât a fost transmisă şi prin sistemele de informare ale încuiaţilor! Însă când intră în Hogwarts în ciuda multor măsuri de precauţie luate de directorul şi de profesorii şcolii, se dovedeşte a nu fi atât de sângeros pe cât se părea. Mai târziu vom afla chiar că el este cel care i-a făcut cadou lui Harry mătura “Fulger” de Crăciun.
Harry se întâlneşte cu el după ce trece prin Salcia Bătăuşă pentru a-l ajuta pe Ron. Sirius, care de fapt este chiar naşul lui Harry, nu vrea decât să se răzbune pe Peter Pettigrew, adevăratul responsabil pentru moartea părinţilor lui Harry, James şi Lily Potter, şi care nu este atât de mort pe cât s-a presupus până în prezent din cauză că era transformat în şobolanul lui Ron Weasley timp de 12 ani.

Harry Potter si Camera Secretelor

Ca în fiecare an, Harry îşi petrece vacanţa de vară la familia Dursley, chiar dacă este prigonit de aceştia. Însă prietenul său Ron Weasley reuşeşte, cu ajutorul maşinii zburătoare a tatălui său, să-l aducă acasă la familia sa.
În al doilea an şcolar, Harry şi prietenii săi învaţă vrăji noi, însă în urma unor semne misterioase (de exemplu, un mesaj scris cu sânge pe peretele şcolii) profesorii concluzionează Camera Secretelor deschisă, ceea ce pune în primejdie viitorul şcolii Hogwarts. După semnele misterioase urmează pietrificarea unor fiinţe, printre care şi elevi care nu făceau parte din familiile vrăjitorilor cu sânge pur
Se spune că moştenitorul lui Salazar (unul dintre fondatorii şcolii şi patronul casei Viperinilor) a deschis această cameră, iar după lecţia de Apărare contra Magiei Negre, unde Harry a vorbit cu un şarpe, toţi presupun că el este acel moştenitor (se cunoştea că Salazar cunoştea limba şerpilor).
Trecând prin multe încurcături, Harry găseşte un jurnal ce îi aparţinuse lui Tom Riddle şi află despre întâmplările din şcoală atunci când fusese deschisă ultima data Camera Secretelor, cu 50 de ani în urmă.
Între timp Hermione, o prietenă bună şi un ajutor de nădejde, este pietrificată şi Harry află despre existenţa monstrului ce a pietrificat toate persoanele, un basilisc, şi realizează cum se deplasează acesta nevăzut prin şcoală, şi anume prin ţevi.
Micul magician reuşeşte să deschidă Camera Secretelor folosind limba şerpilor şi găseşte sălaşul basiliscului, unde îl întâlneşte pe Riddle şi pe sora mai mică a lui Ron, Ginny. Află că Riddle folosise jurnalul şi prin intermediul lui pe Ginny astfel încât să revină la forma umană, el fiind în realitate Lordul Cap-de-Mort (Voldemort), acel vrăjitor de care toţi se tem.
Harry încearcă să se lupte cu basiliscul, dar, fiind abia în al doilea an, acesta îl domină. Loialitatea faţă de Dumbledore îl ajută, phoenixul acestuia (Fawkes) aducându-i sabia lui Godric Cercetaş (patronul casei sale) şi astfel câştigă. Ginny este eliberată de vrajă, iar Harry devine un erou. Doctorul şcolii termină poţiunea de mătrăgună şi toţi copii pietrificaţi revin la viaţă.

Harry Potter si Piatra Filozofala

Harry Potter este un băiat care trăieşte cu unchii şi cu vărul lui. Părinţii i-au murit pe când avea doar un an şi unchii lui au grijă de atunci de el. Este tratat destul de rău acasă, stând într-o cămăruţă amenajată sub scări. Într-o zi, Harry verifică poşta şi observă o scrisoare adresată lui, de la şcoala de vrăjitorie Hogwarts. Unchiul lui însa rupe scrisoarea, nelăsându-l să o citească. În următoarele zile, vor veni mai multe bufniţe cu scrisori de la Hogwarts, pe care unchiul Vernon le va arde. Considerând în cele din urmă că situaţia a devenit insuportabilă, familia Dursley pleacă de acasă, împreună cu Harry, ajungând în final pe o insulă.
Aici vine însă Rubeus Hagrid, păstrătorul cheilor şi îngrijitorul vânatului de la Hogwarts. El îi aduce lui Harry un tort (pentru că este ziua lui) şi îi spune că este de fapt un vrăjitor şi dacă vrea poate să meargă la Hogwarts să înveţe magia. Harry află şi că părinţii lui nu au murit într-un accident de maşină, aşa cum îi spuseseră unchiul şi mătuşa lui. Harry se hotărăşte să meargă la Hogwarts, dar pentru asta trebuie să cumpere rechizite. Intrând în lumea magică din Londra, el descoperă că este faimos, fiind Băiatul Care A Supravieţuit Lordului Voldemort (“Cap-de-mort”) după ce acesta îi omorâse părinţii, singurul semn al confruntării fiind o cicatrice în formă de fulger.
Având nevoie de bani, Harry este dus de Hagrid la Gringotts, banca vrăjitorilor, de unde iau în afară de bani şi un pachet misterios. După aceasta, se duc la cumpărături, iar Harry primeşte încă un cadou: propria lui bufniţă mesageră, Hedwig.
În trenul care-i duce pe elevi la Hogwarts, Harry îşi face doi prieteni: Ron şi Hermione. La şcoală elevii sunt împărţiţi în patru case: Astropuf (Hufflepuff), Cercetaş (Griffindor), Ochi-de-Şoim (Ravenclaw), şi Viperin (Slytherin). Ron, Hermione şi Harry sunt sortaţi la Cercetaşi, deşi Jobenul Magic care face Sortarea se decide greu între Viperin şi Cercetaş când este rândul lui Harry.
În următoarele zile, Harry face cunoştinţă cu profesorii, dintre care îl displace în mod special pe Severus Plesneală (Snape), profesorul de Poţiuni. Harry ia prima lecţie de zburat cu mătura şi se descurcă atât de bine încât este selecţionat în echipa de Vâjthaţ (Quidditch) a Cercetaşilor, pe postul de căutător.
Draco Malfoy îl păcăleşte pe Harry, ademenindu-l într-o capcană; Harry, Ron şi Hermione fug de la locul de întâlnire, ajungând pe coridorul de la etajul trei, care este strict interzis elevilor din ani mici. Ascunzându-se la întâmplare într-o încăpere, ei “fac cunoştinţă” cu un câine uriaş cu trei capete, care păzeşte o trapă. Mai târziu, cei trei vor afla de la Hagrid că numele acestui câine este Fluffy, şi vor presupune că acesta păzeşte pachetul misterios luat de Hagrid de la Gringotts.
În timpul cinei de Halloween, profesorul Quirell anunţă că un căpcăun (troll) a pătruns la subsol, iar Dumbledore, directorul şcolii, îi trimite pe toţi în dormitoare. Dar Ron şi Harry se duc în toaleta fetelor să o anunţe pe Hermione de venirea căpcăunului. Însă acolo dau chiar peste acesta, şi reuşesc după o scurtă luptă să-l lase inconştient, salvând-o pe Hermione. Pentru aceasta, Hermione le ia apărarea celor doi în faţa profesoarei McGonagall. Harry observă că profesorul Snape are o rană la picior şi presupune că el a adus căpcăunul în castelul Hogwarts ca o diversiune ca să poată trece de Fluffy şi să ia pachetul păzit.
La primul meci de Vâjthaţ al lui Harry, nu-şi poate controla mătura, aceasta fiind vrăjită de către un spectator răuvoitor. Hermione îl observă pe Snape că murmură cuvinte magice, aşa că îl opreşte creând o diversiune în tribună. Drept urmare, Cercetaşii câştigă datorită lui Harry.
Harry, Ron şi Hermione îl interoghează pe Hagrid şi află că pachetul aparţine lui Nicholas Flamel. În consecinţă, cei trei încep să caute peste tot prin bibliotecă materiale despre Nicholas Flamel, încercând chiar şi în secţiunea interzisă.
De Crăciun, Harry primeşte cadou de la un necunoscut o pelerină invizibilă, despre care se spunea în biletul care o însoţea că fusese a tatălui lui Harry. Harry o foloseşte ca să caute neobservat în secţiunea interzisă a bibliotecii informaţii despre Nicholas Flamel, dar cartea pe care o nimereşte îl dă de gol. În timp ce încerca să se întoarcă spre dormitoarele Cercetaşilor, Harry se fereşte de Filch, îngrijitorul, (care fusese alertat de zgomotele de mai devreme) şi de Snape (pe care îl informase Filch). Ascunzându-se iar într-o încăpere apropiată, Harry dă peste Oglinda Erised (joc de cuvinte, care ar putea fi în limba română Eţnirod), în care îşi vede părinţii. Însă când încearcă să-i arate şi lui Ron, oglinda îi arată acestuia că este Şef de Serie şi că a câştigat Cupa Caselor şi Cupa Hogwarts la Vâjthaţ.
După ce Harry descoperă întâmplător o menţiune despre Nicholas Flamel, Hermione deduce că acesta este creatorul Pietrei Filozofale şi cei trei conchid că pachetul pe care îl păzea Fluffy este Piatra Filozofală, bănuindu-l pe Snape că încearcă să o fure. Mai ales după ce, după un meci de Vâjt-Haţ, Harry îl vede pe Snape ameninţându-l pe Quirell. Hagrid le spune însă că Snape o păzeşte, la fel ca ceilalţi profesori, şi în nici un caz nu vrea să fure Piatra Filozofală.
În noaptea în care Harry şi Hermione îl ajută pe Hagrid, să scape de un pui dragon crescut cam măricel, cei doi sunt descoperiţi pe coridoare (ceea ce este interzis noaptea), fiind pârâţi de Draco, iar Neville este de asemenea prins în timp ce încearcă să-i găsească pe cei doi colegi ai săi şi să-i avertizeze; pentru asta toţi patru (adică şi Draco) sunt pedepsiţi să-l ajute pe Hagrid. Acesta îi duce în Pădurea Interzisă, unde se descoperise că cineva ucide inorogii pentru a se folosi de proprietăţile sângelui acestora. Harry, Draco şi Fang tocmai îl surprind pe acesta, însă nu îl pot recunoaşte pentru că este ascuns sub o pelerină. Fără însoţitori şi pe cale de a fi atacat, Harry este apărat de centaurul Firenze. Bazându-se pe ce auzise în pădure, Harry crede că Snape vrea Piatra Filozofală pentru a-l readuce la viaţă pe Voldemort.
Cei trei află că Hagrid i-a spus unui străin cum poţi să-l anihilezi pe Fluffy: trebuie să-i pui muzică. Cei trei se hotărăsc să intre în camera unde l-au întâlnit pe Fluffy. Ei descoperă că altcineva a intrat deja înaintea lor, dar trebuie să se confrunte şi cu alte măsuri de siguranţă puse de Dumbledore şi de ceilalţi profesori. Ultima piedică o reprezintă un joc de şah de mărimea unui om. Ron reuşeşte să învingă, însă doar sacrificându-se pe sine. Hermione rămâne să-i anunţe pe profesori, iar Harry continuă. Însă nu-l găseşte pe profesorul Snape înăuntru, ci pe profesorul Quirell, în faţa Oglinzii Erised, neştiind ce să facă. Acesta are ataşat pe spatele capului său pe Voldemort, care încearcă să-l folosească pe Harry ca să pună mâna pe Piatra Filozofală. Dar planul nu reuşeşte, şi Piatra rămâne la Harry. Quirell încearcă să ia Piatra cu forţa, dar se arde când îl atinge pe Harry. Harry se trezeşte după câtva timp la infirmierie, având cadouri de la admiratori. Dumbledore îi spune că Ron şi Hermione sunt bine şi că Piatra Filozofală a fost distrusă, ceea ce înseamnă că Nicholas Flamel va muri nu după mult timp. În timpul festinului de la sfârşitul anului, Dumbledore acordă unele puncte de ultim moment Cercetaşilor şi aceştia câştigă astfel Cupa Caselor.

Harry Potter

Volumele Harry Potter formează o serie foarte populară în întreaga lume; ele aparţin genului fantastic şi au fost scrise de către autoarea britanică J. K. Rowling. Cărţile tratează o lume a vrăjitorilor, protagonist fiind un tânăr vrăjitor numit Harry Potter, alături de prietenii lui Ron Weasley şi Hermione Granger. Povestea se desfăşoară în cea mai mare parte la Hogwarts, Şcoala de Magie şi Vrăjitorie, o şcoală pentru tinerii vrăjitori şi magicieni. Punctul central al poveştii îl reprezintă conflictul dintre Harry şi întunecatul vrăjitor Cap-de-Mort, care i-a ucis pe părinţii lui Harry în misiunea sa de a cuceri lumea vrăjitoriei.
De la lansarea primului volum, Harry Potter şi piatra filozofală, în 1997, cărţile au câştigat o imensă popularitate şi un succes comercial în întreaga lume. Toate cele şapte volume s-au vândut în peste 325 milioane de exemplare şi fiind traduse în peste 63 de limbi. A şaptea şi ultima carte din seria Harry Potter, Harry Potter şi Talismanele Morţii, a fost lansată pe data de 21 iulie 2007. Editorii au anunţat un record de 12 milioane de exemplare vândute în Statele Unite ale Americii, pentru prima ediţie.
Succesul romanelor sale a făcut-o pe Rowling cea mai bogată scriitoare din istorie. Versiunile în limba engleză ale cărţilor au fost publicate de către Bloomsbury în Regatul Unit, Scholastic Press în Statele Unite, Allen & Unwin în Australia şi Raincoast Books în Canada.
Până acum primele cinci volume au fost ecranizate de către Warner Bros. Cel de-al şaselea film este în producţie urmând a fi lansat pe 21 noiembrie 2008.
Cuprins
1 Vedere de ansamblu
1.1 Rezumat
1.2 Universul lui Harry Potter
1.2.1 Vâjt-haţul de-a lungul timpului
1.3 Cronologie
2 Volume Harry Potter
2.1 Originile şi istoria publicării
2.2 Finalizarea seriei
3 Linkuri externe
Vedere de ansamblu

Atenţie: urmează detalii despre naraţiune şi/sau deznodământ.
Rezumat
Povestea începe cu o sărbătoare ce are loc în lumea vrăjitorească. De mai mulţi ani această lume a fost terorizată de un vrăjitor foarte rău, Cap-de-Mort. Cu o noapte înainte, pe 31 octombrie, Cap-de-Mort descoperă refugiul secret în care se ascundea familia Potter, omorâdu-i pe Lily şi James Potter. Totuşi, când a încercat să-l omoare pe fiul lor, Harry Potter, vraja fatală Avada Kadevra pe care a produs-o s-a întors asupra lui. Corpul lui Cap-de-Mort a fost distrus, dar spiritul său supravieţuieşte, el fiind nici mort, nici viu. Singurul semn al vrăjii lui Cap-de-Mort este o cicatrice în forma de fulger pe fruntea lui Harry. Fiind singurul supravieţuitor al blestemului fatal, Harry este numit de către comunitatea vrăjitorească „baiatul care a supravieţuit”.
Pe 1 noiembrie, Hagrid, un ’semi-uriaş’, îl duce pe Harry la singurele lui rude în viaţă, familia Dursley, alcătuită din unchiul Vernon, un bărbat înalt, mătăhălos, aproape fără gât, dar cu o mustaţă foarte bogată, mătuşa Petunia, o femeie slabă cu un gât lung, care îl detesta pe Harry şi Dudley, fiul lor obez şi răsfăţat. Ei au încercat în van să stârpească abilităţile lui magice, să-i ascundă provenienţa lui din lumea vrăjitorească şi să-l pedepsească aspru după fiecare întâmplare mai ciudată.
Totuşi, odată cu apropierea zilei în care împlineşte 11 ani, Harry are primul lui contact cu lumea magică, atunci când primeşte scrisori de la Hogwarts, Şcoala de Magie şi Vrăjitorie, livrate de bufniţe. Totuşi, unchiul lui le interceptează. De ziua lui, Hagrid, Păstrătorul Cheilor de la Hogwarts, apare şi îi spune că este un vrăjitor şi că este aşteptat la şcoală. Fiecare volum ne prezintă un an din viaţa lui Harry, care se petrece în majoritatea timpului la Hogwarts. Acolo el învaţă să folosească magia şi să producă poţiuni. Între timp, Cap-de-Mort revine pentru a doua oră şi preia controlul asupra comunităţii vrăjitoreşti, iar Harry se va confrunta pentru ultima oară cu el.
Universul lui Harry Potter

Şcoala Hogwarts, imagine luată din primul film.
Lumea magiei în care trăieşte Harry este complet separată, dar şi foarte apropiată de lumea noastră. În timp ce universul fantastic din Narnia este o alternativă la universul nostru, iar universul din Stăpânul Inelelor reprezintă un trecut mitic, lumea magică a lui Harry Potter există în acelaşi timp cu lumea noastră, având elemente magice analoage lumii noastre. Multe institute şi localităţi se află în oraşe şi sate din lumea reală, de exemplu Ministerul Magiei care se află în Londra. Acest univers este format dintr-o colecţie fragmentată de străzi secrete, bodegi vechi, coacuri singuratece şi castele ce rămân invizibile în ochii persoanelor non-magice (cunoscuţi ca „Încuiaţi”, ex: familia Dursley). Abilitatea de a produce magie este dobândită mai degrabă din familie, decat prin a o învăţa, totuşi cei care au această abilitate trebuie să urmeze o şcoală, ca şi Hogwarts, pentru a învăţa să folosească şi să stăpânească magia. Cu toate acestea există şi părinţi-vrăjitori ai căror copii nu au abilitatea de a produce magie, aceştia numindu-se „noni” (ex: doamna Figg, Argus Filch). Lumea magică şi numeroasele ei elemente fantastice sunt descrise într-un mod surprinzător şi magnific. Îmbinarea magicului cu normalul este unul dintre principalele motive din roman; personajele din poveste trăiesc o viaţă obişnuită cu problemele ei obişnuite, într-o lume cu totul magică .
Vâjt-haţul de-a lungul timpului
Conform originalului din limba engleză, Quidditch through the ages, vâjt-haţul este un sport ficţional creat de autoarea engleză J. K. Rowling, care se joacă în seria de romane Harry Potter.
Jucătorii utilizează mături zburătoare pentru a se deplasa în aer. Scopul jocului este de a prinde cât mai repede “hoţoaica”, o minge mică şi aurie. La Hogwarts există patru echipe, fiecare aparţinând unei anumite “case”, Cercetaşii, Astropufii, Ochi-de-Şoim şi Viperinii.
Cronologie
În general cărţile evită să încadreze acţiunea într-un anume an, totuşi există câteva referenţieri care oferă cărţilor şi câtorva întâmplări trecute un timp anume. Linia timpului este îndeajuns precizată în Camera Secretelor, când Nick Aproape-Făr-de-Cap menţionează că se împlinesc 500 de ani de la moartea sa, pe 31 octombrie 1492, ceea ce rezultă că Camera Secretelor are loc între anii 1992-1993. Această cronologie a fost din nou confirmată în Talismanele Morţii, data morţii de pe mormâtul lui James şi Lily Potter fiind 31 octombrie 1981. Harry având 1 an, atunci când au fost ucişi părinţii lui, înseamnă că 1980 este anul în care s-a născut, iar principala acţiune se desfăşoară între anii 1991 (al doilea capitol din Piatra Filozofală) până în 1998 (sfârşitul Talismanelor Morţii).
Volume Harry Potter

Harry Potter şi Piatra Filozofală (30 iunie 1997)
Harry Potter şi Camera Secretelor (2 iulie 1998)
Harry Potter şi Prizonierul din Azkaban (8 iulie 1999)
Harry Potter şi Pocalul de Foc (8 iulie 2000)
Harry Potter şi Ordinul Phoenix (21 iunie 2003)
Harry Potter şi Prinţul Semipur (16 iulie 2005)
Harry Potter şi Talismanele Morţii (21 iulie 2007)
Toate cele 7 cărţi au fost publicate în Romania de către editura Egmont, şi au fost traduse de Ioana Iepureanu. Din păcate, traducerea este departe de a fi una buna. Ioana Iepureanu, deşi criticată in repetate rânduri, a preferat sa se limiteze la un limbaj pueril, şi pe alocuri să folosească traduceri neinspirate.
Cărţi suplimentare (neaparute in limba romana)
Creaturi fantastice şi unde le găsim
Vâjt-haţ de-a lungul anilor
Poveştile bardului Beedle
Originile şi istoria publicării

Coperta primului volum Harry Potter a ediţiei pentru copii din Marea Britanie, Harry Potter şi Piatra Filozofală.
In 1990, J.K.Rowling se afla într-un tren aglomerat ce parcurgea ruta Manchester – Londra, când ideea pentru Harry i-a apărut în minte. Rowling povesteşte pe site-ul ei acestă experienţă, declarând:
„De la vârsta de 6 ani am început să scriu încontinuu, dar niciodată n-am fost atât de entuziasmată de vreo idee. Pur şi simplu stăteam şi mă gândeam, pe parcursul celor 4 ore, aşteptând trenul întârziat şi toate detaliile mi-au venit în minte, iar idea bâiatului cu păr negru, cu ochelarii şi care habar n-avea că era vrăjitor, a devenit tot mai reală pentru mine.”
În 1995, Harry Potter si Piatra Filozofala a fost finalizat iar manuscrisul a fost trimis posibilor agenţi. Al doilea agent pe care l-a încercat, Christopher Little, s-a oferit s-o reprezinte şi a trimis manuscrisul la Bloomsbury. Dupa ce alte 8 edituri au respins Harry Potter si Piatra Filozofala, Bloomsbury i-a oferit lui Rowling 2.500£ avans pentru publicarea cărţii.
În ciuda faptului că Roowling nu avea în considerare o anume categorie de vârstă atunci când a început să scrie seria Harry Potter, editorii au plasat-o la categoria copii între 9 – 11 ani. Sfătuită de editorii ei, care se temeau că reprezentanţii sexului masculin din acea categorie de vârstă nu vor fi interesaţi să citească o carte scrisă de o femeie, Joanne Rowling alege ca numele ei de autoare să fie J.K.Rowling (Joanne Kathleen Rowling).
Prima carte Harry Potter a fost publicată în Marea Britanie de către Bloomsbury în iulie 1997 şi în Statele Unite de către Scholastic în septembrie 1998, dar nu înainte ca Rowling să primească 105.000$ pentru drepturile Americane, o sumă fără precedent pentru o carte de copii, scrisă de o autoare necunoscută până atunci. Temându-se că cititorii americani nu vor asocia cuvântul „filozofal” cu o temă magică (după cum Piatra Filozofală are legătură cu alchimia), Scholastic a insistat ca titlul cărţii pentru piaţa americană să fie Harry Potter şi Piatra Vrăjitorului.
Bucurându-se de un succes imens şi încasări enorme, Rowling şi-a permis o pauză între lansările celui de-al patrulea şi celui de-al cincelea volum din serie. Primele patru volume strângând fani din toate colţurile lumii, atât în rândul copiilor cât şi în rândul adulţilor, fapt pentru care fiecare volum are şi o copertă pentru adulţi.

Finalizarea seriei

În decembrie 2005, Rowling a scris pe website-ul ei că „2006 va fi anul când voi scrie ultima carte din seria Harry Potter”. În cele din urmă, tot pe pagina ei personală de internet, a anunţat data lansării ultimului volum, Harry Potter şi Talismanele Morţii, ca fiind 21 iulie 2007.
Cartea în sine a fost terminată pe 11 ianuarie 2007, în hotelul Balmoral din Edinburgh. Rowling a mâzgâlit pe spatele unui bust a lui Hermes: „J.K.Rowling a terminat de scris Harry Potter şi Talismanele Morţii în această cameră(625) pe 11 ianuarie 2007”.
Rowling a mai spus că ultimul capitol din cartea 7, epilogul, a fost scris „undeva prin 1990”.

Habarnam

Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi

Autor: Nikolai Nosov Desene: A. Laptev

Prichindeii din Oraşul Florilor Capitolul I
Cum a devenit Habarnam muzicant Capitolul II
Cum a devenit Habarnam pictor Capitolul III
Cum a început Habarnam să scrie poezii Capitolul IV
Cum s-a plimbat Habarnam în automobilul cu apă gazoasă Capitolul V
Cum a conceput Ştietot un balon Capitolul VI
Pregătiri de călătorie Capitolul VII
La drum Capitolul VIII
Deasupra norilor Capitolul IX
Avaria Capitolul X
Pe meleaguri noi Capitolul XI
Noi cunoştinţe Capitolul XII
Discuţie în timpul mesei Capitolul XIII
Plimbare prin oraş Capitolul XIV
La spital Capitolul XV
Concertul Capitolul XVI
Expediţia lui Şurubel şi a lui Piuliţă în Oraşul Zmeelor Capitolul XVII
În Oraşul Zmeelor Capitolul XVIII
În vizită la Isteţilă Capitolul XIX
Acuarelă lucrează Capitolul XX
Întoarcerea lui Şurubel şi a lui Piuliţă Capitolul XXI
Minunile mecanizării Capitolul XXII
Evadarea Capitolul XXIII
Raţionalizarea făcută de Acuarelă Capitolul XXIV
Tratamentul lui Glonţişor Capitolul XXV
Reîntoarcerea lui Cuişor Capitolul XXVI
O întîlnire neaşteptată Capitolul XXVII
Împăcarea Capitolul XXVIII
Balul Capitolul XXIX
Întoarcerea Capitolul XXXX


Prichindeii din Oraşul FlorilorCapitolul I
ra odată un oraş de basm, locuit de prichindei. Li se spunea prichindei pentru că erau mici, mici de tot.
Oricare dintre ei nu era mai înalt decât un castravete, şi nici acela prea mare. Însă oraşul lor era tare frumos. Pe lângă fiecare casă creşteau sumedenie de flori: margarete, romaniţe, păpădii. Până şi străzile la ei aveau nume de flori: strada Campanulelor, aleea Romaniţelor, bulevardul Albăstrelelor. Iar oraşul se numea chiar Oraşul Florilor. Şi era aşezat pe malul unui pârâu. Prichindeii îi ziceau apei acesteia Pârâul Castraveţilor pentru că pe malul lui creşteau foarte mulţi castraveţi.
Pe celălalt mal al pârâului se întindea pădurea. Prichindeii îşi făceau bărcuţe din coajă de mesteacăn, treceau pârâul şi se afundau în pădure după fructe, după ciuperci sau după alune. Micuţi cum erau, le venea greu să culeagă poamele sălbatice, şi când era vorba de alune, trebuiau să se caţăre pe trunchiurile înalte, ducând cu ei un fierăstrău. Asta pentru că nici unul dintre prichindei n-ar fi putut rupe o alună numai cu mâinile goale — ele trebuiau desprinse cu ajutorul fierăstrăului. Şi ciupercile le retezau tot cu fierăstrăul. Tăiau de jos ciuperca, lângă rădăcină, după aceea o fierăstruiau în părţi mai mici, apoi o cărau acasă bucată cu bucată.

Prichindeii erau şi ei de două feluri: prichindei băieţei şi prichindei fetiţe adică prichinduţe. Prichindeii purtau întotdeauna fie pantaloni lungi, fie pantalonaşi scurţi cu brete le, iar prichinduţelor Ie plăcea să se îmbrace cu rochiţe din materiale pestriţe, viu colorate. Prichindeii nu se prea omorau cu pieptănatul, de aceea se tundeau cât mai scurt, în schimb prichinduţele aveau un păr lung până aproape de talie. Se străduiau să-şi facă tot felul de pieptănă turi dichisite, îşi împleteau părul în cozi lungi, prinzând în ele panglici şi fundiţe. Mulţi prichindei se mândreau că ei sunt prichindei şi nici nu voiau să audă de prichinduţe. Iar prichinduţele se mândreau că ele sunt prichinduţe şi se fereau să se împrietenească cu prichindeii. Dacă vreo prichinduţă întâlnea pe stradă un prichindel, de cum îl zărea, îndată tre cea pe cealaltă parte a străzii. Şi foarte bine făcea, pentru că printre pri chindei erau destui din aceia care nu puteau trece liniştiţi pe lângă o prichinduţă – negreşit îi spuneau o vorbă urâtă sau o îmbrânceau, ba şi mai rău, o trăgeau de cozi. Bineînţeles că nu toţi prichindeii erau aşa, însă asta nu le stătea scris pe frunte, şi de aceea prichinduţele socoteau că e mai cuminte să treacă din vreme pe partea cealaltă a străzii, să nu dea nas în nas cu ei. Din pricina asta mulţi prichindei le ziceau prichin duţelor băţoasele — poftim, ce nume le-au mai scornit! — iar multe prichinduţe le spuneau prichindeilor bătăuşi şi alte porecle jignitoare.
Unii dintre cititori vor spune, din capul locului, că toate astea sunt, de bună seamă, scorneli, că în realitate nu există asemenea prichindei. Dar, la drept vorbind, nimeni nu susţine că ei ar exista cu adevărat. Una este realitatea în viaţă şi cu totul alta într-un oraş de basm. În oraşul de basm poate exista orice.

Într-o căsuţă de pe strada Campanulelor locuiau laolaltă şaisprezece prichindei. Cel mai de seamă dintre ei era un prichindel numit Ştietot. Îl porecliseră Ştietot pentru că într-adevăr ştia foarte multe lucruri.
Şi ştia foarte multe pentru că citea fel de fel de cărţi. La el, pe masă, pe sub masă, pe pat, pe sub pat, numai cărţi şi iar cărţi. Nu găseai un locşor în odaia lui în care să nu dai de cărţi. Datorită cărţilor citite Ştietot devenise foarte înţelept. De aceea toţi îi dădeau ascultare şi-l iubeau nespus.
Ştietot purta întotdeauna haine negre, iar când se aşeza la masă, cu ochelarii pe nas şi începea să citească o carte, semăna leit cu un profesor.
În aceeaşi căsuţă mai locuia vestitul doctor Pilulă, cel care-i vindeca pe pitici de orice boală. El umbla îmbrăcat mereu în halat alb, şi pe cap cu o tichie tot albă, cu pompon. Mai locuiau aici renumitul me canic Şurubel cu ajutorul său – Piuliţă; locuia apoi Zahăr Zaharescu Limonada, care ajunsese celebru pentru că îi plăcea la disperare apa gazoasă cu sirop. Era un pitic foarte politicos. Pretindea să i te adresez cu numele întreg şi strâmba din nas când cineva îi spunea pur şi simplu: măi, Limonada. Mai locuia în casa asta vânătorul Glonţişor. El îl avea pe căţeluşul Strop şi mai avea o puşcă cu dopuri. Veneau apoi la rând pictorul Acuarelă, muzicantul Guslă şi alţi prichindei: Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoaşă, Zăpăcilă, cei doi fraţi Posibil şi Probabil. Însă cel mai vestit dintre toţi era prichindelul zis Habarnam.
Îl porecliseră Habarnam pentru că nu ştia nimic.
Acest Habarnam purta o pălărie albastră-albastră, pantaloni galben-canar şi o bluziţă portocalie cu cravată verde. Îi plăceau lui culorile tari. Astfel, gătit ca un papagal, Habarnam hoinărea zile-n şir prin oraş şi născocea fel de fel de aiureli pe care le povestea tuturor.
În afară de asta le jignea cu orice prilej pe prichinduţe. De aceea, cum îi zăreau de departe bluziţa portocalie, prichinduţele făceau calea-ntoarsă şi se ascundeau în casele lor. Habarnam avea un prieten, pe numitul Peticel de pe strada Margaretelor. Cu Peticel, Habarnam putea pălăvrăgi ore întregi. Se certau de douăzeci de ori pe zi şi tot de douăzeci de ori pe zi se împăcau.
Habarnam devenise cunoscut mai ales datorită următoarei întâmplări:
Tot hoinărind prin oraş, se trezi în câmp. În jur — ţipenie de om. Tocmai atunci trecu pe acolo în zbor un cărăbuş. Fără să-l bage de seamă, cărăbuşul îl lovi pe Habarnam drept în ceafa. Habarnam se duse de-a dura la pământ. Cărăbuşul îşi văzu de drum şi se pierdu în depărtare. Habarnam sări în picioare şi începu să iscodească în toate părţile, doar-doar îl va descoperi pe cel care-1 trântise. Dar nu văzu pe nimeni.
„Oare cine m-a lovit? se întreba Habarnam. Poate a căzut ceva din cer?”
Îşi dădu capul pe spate şi privi în sus, dar nici acolo nu zări nimic. Doar soarele strălucea luminos deasupra capului său.
„Înseamnă că a dat peste mine ceva de la soare, hotărî Habarnam. Desigur, s-a desprins o bucată din soare şi m-a lovit în cap.”
Porni grăbit spre casă, dar pe drum întâlni un cunoscut de-al său, căruia-i spuneau Lentilă.
Acest Lentilă era un astronom renumit. Din nişte cioburi de sticlă îşi făcea o lentilă. Dacă te uitai prin lentila asta la lucrurile din jur, ţi se păreau mult mai mari. Din câteva lentile a meşterit o lunetă mare, prin care puteai privi luna şi stelele. Aşa a devenit el astronom.
— Ascultă, Lentilă, i-a zis Habarnam. Auzi ce mi s-a întâmplat: s-a desprins o bucată de soare şi m-a lovit în cap.
— Nu mai spune, Habarnam! izbucni în rîs Lentilă. Dacă s-ar fi desprins o bucată din soare, te-ar fi strivit de rămâneai acolo lat. Că doar soarele e foarte mare. E mai mare decât întregul nostru Pământ.
— Nu-i adevărat, răspunse Habarnam. Eu cred că soarele nu-i mai mare decât o farfurie.
— Ni se pare doar că e aşa, pentru că soarele e foarte departe de noi. Soarele e un uriaş glob incandescent. Am văzut asta prin luneta mea. Dacă s-ar desprinde din soare fie şi numai o mică părticică — ar distruge în întregime oraşul nostru.
— I-auzi! se miră Habarnam. Nu ştiam că soarele-i atât de mare. Mă duc să le spun şi la ai noştri, s-ar putea ca ei să nu fi aflat încă nimic despre asta. În să tu mai uită-te o dată la soare, tot prin luneta aia a ta, nu cumva să fie ştirbit într-o parte!
Habarnam porni spre casă povestindu-le la toţi cei pe care-i întâlnea:
— Fraţilor, ştiţi cum e soarele? E mai mare decât tot Pământul nostru. Da, aşa e soarele. Şi să ştiţi, fraţilor, că din soare s-a desprins o bucată care zboară drept către noi.
În curând o să cadă şi o să ne strivească pe toţi. Mare nenorocire ne aşteaptă. N-aveţi decât să vă duceţi să-l întrebaţi pe Lentilă.
Râdeau cu toţii, deoarece îl cunoşteau pe palavragiul de Habarnam. Iar Habarnam porni în goană spre casă şi se puse pe răcnit:
— Fraţilor, Salvaţi-vă! Se prăbuşeşte bucata!
— Care bucată? îl întrebau.
— Bucata, fraţilor! S-a rupt o bucată din soare. Şi când o să detune acuşica, s-a zis cu noi. Ştiţi cum e soarele? E mai mare decât tot Pământul nostru.
— Da’ ştiu că le născoceşti!
— Nu născocesc nimic. Aşa mi-a spus Lentilă. A văzut ci prin luneta lui.
Au ieşit cu toţii în curte şi au început să se uite la soare. S-au uitat, s-au tot uitat, până ce au început să le lăcrimeze ochii. Şi cum nu mai vedeau bine, începu să li se pară ca, într-adevăr, soarele e ştirbit. Iar Habarnam răcnea înainte:
— Salvaţi-vă care cum poate! E prăpăd!
Se repeziră cu toţii să-şi adune lucrurile. Acuarelă îşi înşfăcă vopselele şi pensula, Guslă – instrumentele muzicale: vioara, balalaica şi trombonul de alamă.
Doctorul Pilulă se frământa căutând prin toată casa mica farmacie portativă, care se rătăcise pe undeva. Gogoaşă îşi înhăţă galoşii şi umbrela şi ieşi în goana mare, dar abia trecuse de poartă când se auzi deodată glasul lui Ştietot:
— Liniştiţi-vă, fraţilor! Nu e nici o primejdie. Parcă voi nu ştiţi că Habarnam e un palavragiu? A născocit toate astea.
— Am născocit? răcni Habarnam. N-aveţi decât să vă duceţi să-l întrebaţi pe Lentilă.
Porniră în goană către Lentilă şi acolo se lămuri că totul nu era ecât o scorneală a lui Habarnam. Ei, şi ce veselie a fost! Râdeau cu toţii de Habarnam şi ziceau:
— Ne mirăm doar de noi, cum de te-am crezut!
— Iar eu, pe cât îmi dau seama, nu mă mir deloc! răspunse Habarnam. Pentru că eu am crezut cu adevărat.
Iată ce caraghios era acest Habarnam.

Cum a devenit Habarnam muzicantCapitolul II
ând Habarnam se apuca de vreo treaba, o făcea tot de-a-ndoaselea, aşa că totul îi ieşea anapoda. Ştia să citească numai silabisind şi putea să scrie doar cu litere de tipar.
Mulţi spuneau că, desigur, în capul lui cam bătea vântul, dar asta nu poate fi adevărat, pentru că dacă ar fi fost aşa, cum se face că el dovedea, totuşi, o anumită înţelegere? Sigur, înţelegea greu, dar ghetele şi le punea în picioare şi nu pe cap — iar pentru asta îţi trebuie un dram de înţelegere.
Habarnam nu era chiar atât de rău. Ar fi vrut cu tot dinadinsul să înveţe şi el ceva, dar nu-i plăcea munca. Voia sa capete învăţătura dintr-o dată, fără nici un efort, ori aşa ceva, bineînţeles că n-ar fi izbutit nici cel mai deştept dintre pitici.
Prichindeilor şi prichinduţelor le plăcea foarte mult muzica, iar Guslă era un muzicant minunat. Avea fel de fel de instrumente şi cânta deseori la ele. Ceilalţi ascultau şi apoi nu mai conteneau cu laudele. Habarnam fierbea de invidie că Guslă era lăudat şi atunci începu să-l roage:
—Invaţă-mă şi pe mine să cânt. Vreau şi eu să fiu muzicant.
—Te învăţ, se învoi Guslă. La ce vrei să cânţi?
—La ce-i mai uşor?
—La balalaică.
—Ei, atunci, haide, dă încoace balalaica, să încerc.
Guslă i-a dat balalaica. Habarnam şi-a trecut degetele pe strune. Pe urmă a zis:
—Nu, balalaica sună prea încet.

—Dă-mi altceva, care să cânte mai tare.
Guslă i-a dat vioara. Habarnam scârţâi puţin cu arcuşul pe coarde şi spuse:
—Dar ceva şi mai tare nu ai?
—Mai am trombonul, răspunse Guslă.
—Ia, dă-l încoace, să încercăm.
Guslă i-a dat trombonul cel mare, de alamă. Şi unde nu suflă o dată Habarnam în el, de guiţă trombonul ca un apucat.
— Uite, ăsta-i un adevărat instrument! se bucură Habarnam. Ce tare cântă!
— Ei, atunci învaţă să cânţi la trombon, dacă-ţi place, se învoi Guslă.
— Păi, de ce să mai învăţ? Gata, acum ştiu să cânt, răspunse Habarnam.
— Nu-i adevărat, încă nu ştii să cânţi.
— Ba ştiu, ştiu! Uite, ascultă! ţipă Habarnam şi se apucă să sufle din răsputeri în trombon.
— Bu-bu-bu-u! Tu-tu-tu-u!
— Tu doar trombonezi, nu cânţi, i-a răspuns Guslă.
— Cum nu cânt? se supără Habarnam. Ba cânt şi încă foarte bine! Tare!
— Eh, vai de capul tău! Aici nu-i vorba de tărie. Trebuie sa fie frumos.
— Păi, am cântat chiar foarte frumos.
— Ba nu-i frumos deloc, spuse Guslă. După câte văd nu ai nici un talent pentru muzică.
— Ba tu nu ai talent! se înfurie Habarnam. Spui asta doar din invidie. Vrei ca numai pe tine să te asculte şi să te laude toţi.
— Nici vorbă de aşa ceva, spuse Guslă. Ia trombonul şi cântă cât pofteşti, dacă socoti că nu trebuie să înveţi. N-au decât să te laude şi pe tine.
— Păi, chiar am să cânt, răspunse Habarnam.
Şi începu să sufle în trombon, dar neştiind să cânte, trombonul urla şi horcăia, şi ţipa, şi grohăia. Guslă ascultă cât ascultă… În cele din urmă se plictisi. Îşi îmbrăcă haina de catifea, îşi prinse la gât funduliţa trandafirie pe care o purta în loc de cravată şi plecă în vizită.

Seara, când toţi prichindeii se adunaseră acasă, Habarnam luă din trombonul şi se apucă să sufle în el:
—Bu-bu-bu-u! Du-du-du-u!
—Ce-i cu zgomotul ăsta? strigară cu toţii.
—Asta nu-i zgomot, răspunse Habarnam. E cântecul meu.
—Încetează imediat! strigă Ştie tot. Ne spargi urechile cu muzica ta!
—Asta pentru că nu te-ai obişnuit încă cu muzica mea. După ce-o să te obişnuieşti n-o să-ţi mai sparg urechile.
—Şi dacă nu vreau să mă obişnuiesc? Nu vreau!
Dar Habarnam nu-1 mai asculta şi continuă să cânte:
—Bu-bu-bu-bu! Hâr-r-r! Hr-r-r! Ţiu! Ţiu!
—Termină odată! se năpustiră asupra lui toţi prichindeii. Cară-te de-aici cu trombonul ăsta nesuferit!
—Păi, unde să mă car?
—Du-te pe câmp şi cântă acolo.
—Păi, în câmp n-are cine să mă asculte.
—Ce, parcă tu ai nevoie să te asculte cineva neapărat?
—Neapărat.
—Atunci ieşi în stradă, acolo or să te asculte vecinii. Habarnam a ieşit în stradă şi s-a pornit să cânte lângă casa vecină, dar vecinii l-au rugat să nu mai facă gălăgie sub ferestrele lor. S-a dus la altă casă – dar şi de-acolo l-au alungat. S-a mutat la a treia casă – unde păţi la fel – însă el socoti că poate să le facă în ciudă şi să cânte, să nu se oprească.
Vecinii s-au înfuriat, au năvălit afară şi l-au pus pe fugă. Cu chiu cu vai a izbutit să scape de ci, cu trombonul lui cu tot.
De atunci Habarnam n-a mai cântat niciodată la trombon.
— Nu-mi înţeleg muzica, spunea el. încă nu s-au ridicat până la muzica mea. Când or să se ridice or să mă roage singuri, dar va fi prea târziu. N-am să le mai cânt.

Cum a devenit Habarnam pictorCapitolul III

cuarelă era un pictor foarte bun. Umbla întotdeauna într-o bluză lungă, căreia îi zicea „halat”. Era de-ajuns să-l priveşti cum stă, gătit în halatul său şi cu părul lung dat pe spate, în faţa şevaletului cu paleta în mână. Oricine îşi dădea seama că are în faţa sa un pictor adevărat.
Dacă a văzut că nimeni nu-i apreciază muzica, Habarnam se hotărî să se facă pictor. S-a dus la Acuarelă şi i-a spus:
— Ascultă, Acuarelă, m-am hotărât să mă fac şi eu pictor. Dă-mi nişte vopsele şi o pensulă. Acuarelă nu era defel zgârcit, aşa că îi dărui lui Habarnam vopselele lui vechi şi o pensulă. Chiar atunci veni la Habarnam prietenul sau Peticel. Habarnam i-a spus:
— Aşază-te, Peticel, imediat am să-ţi fac portretul. Bucuros, Peticel se aşeză repede pe un scaun şi Habarnam începu să-i facă portretul. Cum voia să-l înfăţişeze cât mai frumos, îi picta un nas roşu, urechi verzi, buze vinete şi ochi portocalii. Peticel era nerăbdător să-şi vadă mai repede portretul. De nerăbdare nu putea sta locului pe scaun şi se tot mişca.
— Stai într-un loc, nu te mai mişca, îi spunea Habarnam, altfel n-o să-ţi semene.
— Dar acuma îmi seamănă? întrebă Peticel.
— Aidoma, răspunse Habarnam şi-i aplică o pereche de mustăţi cu vopsea violetă.
— Hai, arată-mi, sa văd ce-a ieşit! se rugă Peticel când Habarnam îi termină portretul. Acesta i-l arătă.
— Cum, aşa arăt eu? strigă speriat Peticel.
— Bineînţeles că aşa. Păi cum altfel?
— Dar mustăţi, de ce mi-ai desenat? Că doar eu n-am mustăţi.
— Ei, odată şi-odată or să-ţi crească.
— Şi nasul de ce e roşu?
— Asta ca să fie mai frumos portretul.
— Iar părul de ce e albastru? Ce, parcă părul meu e albastru?
— E albastru, răspunse Habarnam. Dar dacă nu-ţi place aşa, îl pot face verde.
— Nu, ăsta nu-i un portret bun, spuse Peticel. Dă-mi-l să-l rup.
— Vrei să distrugi o operă de artă? se împotrivi Habarnam.

Peticel vru să-i ia portretul şi atunci începu bătaia. Auzind zgomot, veniră îndată Ştietot, doctorul Pilulă şi alţi prichindei.
— De ce vă bateţi? i-au întrebat.
— Uitaţi-vă, strigă Peticel, judecaţi şi voi, care din noi are dreptate: spuneţi, cine e înfăţişat aici? Nu-i aşa că nu sunt eu acela?
— Bineînţeles că nu eşti tu, răspunseră prichindeii. Aici e desenată o sperietoare.
Habarnam zise:
— Nu pricepeţi ce e, pentru că nu scrie cine e. Iată, am să scriu îndată şi totul o să se lămurească. Şi luând un creion, scrise dedesubtul portretului cu litere de tipar: PETICEL. După aceea agăţă portretul pe perete şi spuse:
— Să stea atârnat aici. Să-l privească toată lumea, nu-i este interzis nimănui.
— Nu-i nimic, zise Peticel, după ce-o să te culci şi-ai să adormi, eu o să vin şi-o să-l rup.
— Iar eu noaptea asta n-am să mă culc şi n-am să dorm, ci am să stau de pază, răspunse Habarnam.

Peticel se supără si plecă acasă, iar Habarnam, într-adevăr, nu se culcă în seara aceea. După ce toţi ceilalţi adormiră, el luă vopselele şi începu să-l picteze pe fiecare. Pe Gogoaşă îl desenă atât de gras că nici nu încăpu în tablou. Lui Zăpăcilă îi picta nişte picioruşe subţiri, iar la spate îi adăugă, nu se ştie de ce, o coadă de câine. Pe vânătorul Glonţişor îl înfăţişă călare pe căţelul Strop. Doctorului Pilulă îi puse în loc de nas un termometru. Lui Ştietot îi desenă, fără motiv, nişte urechi de măgar. Într-un cuvânt, îi înfăţişă pe toţi cât mai caraghios şi mai năstruşnic. Către dimineaţă agăţă toate portretele astea pe pereţi şi scrise sub fiecare ce înfăţişa, aşa că ieşi o adevărată expoziţie. Cel dintâi se trezi doctorul Pilulă. Când văzu portretele de pe pereţi, începu să râdă. Ii plăcură aşa de tare încât îşi puse ochelarii pe nas şi începu să le cerceteze cu multă atenţie. Se apropia pe rând de fiecare desen şi râdea cu hohote.
— Bravo, Habarnam, se minuna doctorul Pilulă. Niciodată în viaţa mea n-am râs atâta! În cele din urmă se opri în dreptul portretului său şi întrebă cu severitate:
— Da’ ăsta cine e? Nu cumva sunt eu? Nu, nu sunt eu. Ăsta-i un portret total neizbutit. Mai bine scoate-1 de-aici.
— De ce să-l scot? Lasă-1 să atârne acolo, răspunse Habarnam. Doctorul Pilulă se supără şi spuse:
— Se vede treaba, Habarnam, că eşti bolnav. S-a întâmplat ceva cu ochii tăi. Când ai văzut tu că aş avea un termometru în loc de nas? O să trebuiască să-ţi dau discară ulei de ricin. Tare nu-i plăcea lui Habarnam uleiul de ricin. Se sperie şi zise:
— Nu, nu! Acum văd şi eu că portretul e neizbutit!

El scoase de pe perete portretul lui Pilulă şi-l rupse. După Pilulă se trezi vânătorul Glonţişor. Şi Iui îi plăcură portretle. Cât pe ce să plesnească de râs, privindu-le. În să după ce-l văzu şi pe al său, buna lui dispoziţie se risipi îndată.
— Asta e un portret rău, spuse el. Nu seamănă cu mine. Scoate-l de-acolo, că altfel n-o să te mai iau niciodată la vânătoare. Habarnam fu nevoit să-l ia de pe perete şi pe vânătorul Glonţişor. Aşa s-a întâmplat şi cu toţi ceilalţi. Tuturor le plăceau portretele altora şi nu le plăceau ale lor. Ultimul se trezi Acuarelă, care, din obişnuinţă, dormea mai mult ca toţi ceilalţi. Când îşi văzu portretul pe perete se supără straşnic şi spuse că acela nu-i un portret ci o mâzgăleală fără valoare şi antiartistică.
După aceea rupse portretul de pe perete şi-i luă lui Habarnam vopselele şi pensula.

Singurul rămas pe perete era portretul lui Peticel. Habarnam îl desprinse de acolo şi se duse la prietenul său.
— Peticel, vrei să-ţi dăruiesc portretul tău? În schimb, împacă-te cu mine, îi propuse Habarnam. Peticel luă portretul, îl rupse în bucăţele şi zise:
— Bine, hai să ne împăcăm. Dar să ştii că dacă măcar o singură dată mă mai pictezi, n-am să mă mai împac cu tine pentru nimic în lume.
— Iar eu n-am să mai pictez niciodată, răspunse Habarnam. Că uite, pictezi, pictezi, şi nimeni nu-ţi spune măcar mulţumesc, nu ştiu decât să te certe. Nu mai vreau să fiu pictor.

Cum a început Habarnam să scrie poeziiCapitolul IV
eizbutind să ajungă pictor, Habarnam hotărî să devină poet şi să scrie versuri. Cunoştea un poet care locuia pe strada Păpădiilor. Numele lui era Tăbâltoc, dar, după cum se ştie, tuturor poeţilor le plac numele frumoase. De aceea când Tăbâltoc a început să scrie poezii, şi-a ales un alt nume, şi-a zis Floricică.
Într-o zi Habarnam a venit la Floricică şi i-a spus:
— Ascultă, Floricică, învaţă-mă şi pe mine să fac versuri. Vreau să fiu şi eu poet.
— Dar ai talent pentru asta? întrebă Floricică.
— Desigur, am. Sunt foarte înzestrat, i-a răspuns Habarnam.
— Trebuie să verificăm, spuse Floricică. Ştii ce-nseamnă rimă?
— Rimă? Nu ştiu.
— Rimă este atunci când două cuvinte au terminaţii asemănătoare, îl lămuri Floricică. De exemplu: raţă – dimineaţă, prăjitură uscată – îngheţată. Ai înţeles?

— Am înţeles.
— Ei, atunci spune-mi o rimă pentru „toiag”.
— Covrig, răspunse Habarnam.
— Păi, ce fel de rimă-i asta: toiag – covrig? Cuvintele astea nu rimează defel!
— De ce nu rimează? Doar amândouă se termină la fel.
— Nu-i de-ajuns, spuse Floricică. Trebuie ca aceste cuvinte să se asemene în aşa fel încât să iasă ceva armonios. Uite, ascultă: toiag – moşneag, visare – lumânare, hârtie – pălărie.
— Am înţeles, am înţeles, strigă Habarnam. Toiag – moşneag, visare – lumânare, hârtie – pălărie! E grozav! Ha ha ha!
— Ei, acum găseşte o rimă pentru „câlţi”, spuse Floricică.
— Mâlţi, răspunse Habarnam.
— Ce-s aceia „mâlţi?” se miră Floricică. Există un asemenea cuvânt?
— Dar ce, nu există?
— Bineînţeles că nu există.
— Ei, atunci, „bâlţi”.
— Ce mai sunt şi „bâlţii” ăştia? se miră din nou Floricică.
— Ei, asta-i când cobâlţâi ceva, atunci se fac „bâlţi”, lămuri Habarnam.
— Numai minciuni spui, zise Floricică, nu există un asemenea cuvânt. Trebuie alese doar cuvinte care există, nu nişte născociri.
— Şi dacă cu nu pot alege alt cuvânt ?
— Înseamnă că n-ai talent pentru poezie.
— Ei, atunci găseşte tu o rimă pentru câlţi, răspunse Habarnam.
— Îndată, se învoi Floricică.

El se opri în mijlocul camerei, îşi încrucişa braţele pe piept, înclină capul spre un umăr şi începu să se gândească. Apoi îşi răsturnă capul pe spate şi iar se gândi, fîxându-şi privirile în tavan, după aceea îşi prinse bărbia în mâini şi continuă să se gândească uitându-se în podea. În sfârşit începu să se plimbe prin cameră mormăind încetişor, pentru sine:
— Câlţi, vâlţi, dâlţi, nâlţi, sâlţi, mâlţi… Mormăi astfel multă vreme, apoi spuse: La naiba! Ce cuvânt mai e şi ăsta? Nu rimează cu nimic!
— Ai văzut? se bucură Habarnam. Chiar tu foloseşti cuvinte care nu rimează cu nimic şi mai spui că eu sunt lipsit de talent.
— Ei, bine, eşti talentat, foarte talentat, dar lasă-mă în pace! spuse Floricică. A început să mă doară capul. Scrie în aşa fel încât să aibă înţeles şi rimă, şi gata poezia.
— Oare c chiar aşa de simplu? se miră Habarnam.
— Bineînţeles că c simplu. Principalul c să ai talent.
Habarnam s-a dus acasă şi îndată s-a apucat să scrie poezii. A hălăduit toată ziua prin cameră, a privit când în podea, când în tavan, s-a prins şi cu mâinile de bărbie şi tot. mormăia câte ceva pentru sine. În cele din urmă poeziile au fost gata şi el vorbi:
— Ascultaţi, fraţilor, ce poezii am făcut eu.
— Să auzim, să auzim, despre ce sunt poeziile? se interesară cu toţii.
— Poeziile sunt despre voi, mărturisi Habarnam. Iată, întâi una despre Ştietot:
Ştietot se plimba-n ploaie
Şi-a sărit peste o oaie.
— Cum? strigă Ştietot. Când am sărit eu peste o oaie?
— Ei, asta-i aşa, doar în poezie, pentru rimă, ne lămuri Habarnam.

— Vasăzică, din pricina rimei o să născoceşti fel de fel de minciuni despre mine? îşi ieşi din fire Ştietot.
— Desigur, răspunse Habarnam. Ce nevoie am să născocesc lucruri adevărate? Adevărul nu trebuie să fie născocit, el există oricum.
— Dacă mai încerci, o să-ţi arăt cu de ce trebuie să născoceşti lucruri adevărate! îl ameninţă Ştietot. Să vedem ce-ai mai născocit despre alţii?
— Iată, ascultaţi acum despre Grăbilă, spuse Habarnam:
Grăbilă, flămând cât zece
‘Nghiţi un fier de călcat rece.
— Fraţilor! ţipă Grăbilă. Ce-a născocit ăsta despre mine? N-am înghiţit nici un fier de călcat rece.
— Nu mai ţipa, i-a răspuns Habarnam. Am spus şi cu aşa, doar pentru rimă că fierul de călcat era rece.
— Dar eu n-am înghiţit nici un fier de călcat, nici rece, nici fierbinte! strigă Grăbilă.
— Păi, nici cu nu spun că ai înghiţit unul fierbinte, aşa că linişteşte-te, răspunse Habarnam. Iată, ascultaţi poezia despre Probabil:
Probabil sub pernă are
O brânzoaică dulce, mare.
Probabil se apropie de patul său, se uită sub pernă şi spuse:
— Minciuni! Nu-i nici o brânzoaică aici.
— Nu te pricepi deloc la poezie, răspunse Habarnam. Asta e un fel de a spune, doar aşa, pentru rimă, că se află, dar de fapt brânzoaică nu se află acolo. Uite, am mai făcut o poezie şi pentru Pilulă!
— Fraţilor! strigă doctorul Pilulă. Trebuie să oprim bătaia asta de joc! Oare o să ascultăm, liniştiţi, toatc minciunile lui despre fiecare?
— Ajunge! strigară cu toţii. Nu mai vrem să ascultăm! Astea nu-s poezii ci nişte scorneli neruşinate.
Dar Ştietot, Grăbilă şi Probabil strigau:
— Lăsaţi-l să citească! O dată ce-a citit despre noi, să citească şi despre alţii.
— Nu-i nevoie! Noi nu vrem! strigau ceilalţi.
— Ei, dacă voi nu vreţi, atunci o să mă duc să le citesc vecinilor, spuse Habarnam.
— Cum? răcniră cu toţii. Să te duci să ne faci de râs şi faţă de vecini? încearcă numai! Că după aceea nu mai ai ce căuta acasă.
— Ei bine, fraţilor, n-o să mă duc, se învoi Habarnam. Dar să nu mai fiţi supăraţi pe mine.
De atunci Habarnam hotărî să nu mai scrie poezii.


Cum s-a plimbat Habarnam în automobilul cu apă gazoasăCapitolul V
ecanicul Şurubel şi ajuto rul lui, Piuliţă, erau nişte meşteri foarte buni.
Semănau unul cu celălalt, doar că Şurubel era niţeluş mai înalt, iar Piuliţă niţeluş mai scund de statură. Amândoi purtau vestoane din piele.
În buzunarele vestoanelor aveau întot- deauna chei pentru piuliţe, cleşti, pile şi alte instrumente de fier. Dacă vestoanele n-ar fi fost din piele, demult li s-ar fi desprins buzunarele. Aveau şi şepci tot din piele şi ochelari de protecţie.
Ochelarii aceştia şi-i puneau când lucrau, ca să nu le intre ceva în ochi.
Şurubel şi Piuliţă rămâneau zile întregi în atelierul lor şi reparau primusuri, cratiţe, ceainice, tigăi, iar când nu aveau ce repara, făceau triciclete şi biciclete pentru pitici.
Odată, Şurubel şi Piuliţă, fără să spună vreo vorbă, s-au închis în atelierul lor şi au început să meşterească ceva.
O lună încheiată au pilit, au dat la rindea, au nituit, au sudat şi n-au arătat nimic nimănui, iar când s-a încheiat luna se constată că alcătuiseră un automobil.
Era un automobil acţionat cu apă gazoasă şi sirop. În mijlocul maşinii se afla o bancă pentru şofer, iar în faţa acesteia era aşezat rezervorul cu apă gazoasă. Gazul din rezervor trecea, printr-o ţeavă, într-un cilindru de aramă şi acţiona un piston de fier. Sub presiunea gazului pistonul se mişca înainte şi înapoi şi învârtea roţile. Sus, deasupra banchetei, era fixat un borcan cu sirop. Siropul se scurgea prin altă ţeavă în rezervor şi servea la unsul întregului mecanism.

Acest tip de automobil cu apă gazoasă era foarte răspândit printre pitici. Dar automobilului construit de Şurubel şi Piuliţă îi fusese adusă o foarte importantă perfecţionare: la un perete lateral al rezervorului era legată o mică ţeavă elastică din cauciuc, cu robinet, pentru a se putea bea apă în timpul mersului, fără a opri maşina.
Grăbilă învăţă să conducă acest automobil şi pentru oricine dorea să facă o plimbare, el pornea imediat la drum fără să refuze vreodată pe cineva.
Cel mai mult îi plăcea să se plimbe cu automobilul lui Limonadă, pentru că pe drum putea să bea apă gazoasă cu sirop cât îi poftea inima. Şi lui Habarnam îi plăcea plimbarea cu automobilul, aşa că Grăbilă îl avea adesea ca muşteriu. Însă Habarnam dorea să înveţe să conducă singur maşina, aşa că începu să-l roage pe Grăbilă:
— Lasă-mă pe mine să conduc automobilul. Vreau să-nvăţ a-1 conduce singur.
— N-ai să poţi, spuse Grăbilă. Doar e vorba de o maşină. Trebuie să te pricepi.
— Ce-i aici de priceput? i-a răspuns Habarnam. Am văzut la tine cum se conduce. Tragi de manete şi învârţi volanul. E foarte simplu.
— Pare numai că c simplu, dar de fapt e o treabă grea. O să te accidentezi şi tu şi-o distrugi şi automobilul.
— Lasă, Grăbilă, nu-i nimic! s-a supărat Habarnam. Când o să-mi ceri şi tu ceva, nici eu n-am să-ţi dau.
Într-o zi, când Grăbilă nu era acasă, Habarnam se furişă în automobilul aflat în curte şi începu să tragă de manete şi să apese pedalele. La început nu se întâmplă nimic, dar deodată maşina începu să huruie şi o luă razna. Piticii văzură totul de la fereastră şi ieşiră în goană din casă.
— Ce faci? strigară ei. Ai să te accidentezi!

— N-am să mă accidentez, răspunse Habarnam şi în aceeaşi clipă se izbi de coteţul câinelui care se afla în mijlocul curţii.
Buf-poc! Coteţul se făcu surcele. Bine cel puţin că Strop avusese timp să sară de acolo, că altfel Habarnam l-ar fi strivit.
— Uite, vezi ce-ai făcut? strigă Ştietot. Opreşte-te imediat! Habarnam se sperie, vru să oprească maşina şi trase de o manetă.
Dar maşina, în loc să se oprească, porni şi mai repede. În drumul ei dădu peste un chioşc. Buf-poc! Chioşcul se desfăcu în bucăţi. Habarnam fu îngropat sub un morman de aşchii. O scândură i se agăţă de spate, alta îl izbi în ceafa.
Se lăsă pe volan şi încercă să vireze. Automobilul se învârtea prin curte, iar Habarnam striga cât îl ţinea gura:
— Fraţilor, deschideţi mai repede poarta, altfel o să strivesc lotul pe aici!
Prichindeii au deschis poarta, Habarnam a ieşit din curte şi a pornit în goană pe stradă. Atraşi de zgomot, piticii năvăliră de prin toatc curţile.
— Păzea! striga Habarnam şi gonea înainte.
Ştietot, Probabil, Şurubel, doctorul Pilulă şi alţi pitici alergau după el. Dar ţi-ai găsii! Nu l-au putut ajunge din urmă.
Habarnam tot trecea de pe o stradă pe alta şi nu ştia cum să oprească maşina.
În sfârşit, automobilul se apropie de râu, se dădu peste cap şi porni de-a dura pe povârniş. Habarnam fu aruncat afară şi rămase întins pe mal, iar automobilul cu apă gazoasă căzu în apă şi se scufundă.
Ştietot, Probabil, Şurubel şi doctorul Pilulă îl înşfacară pe Habarnam şi-l duseră acasă. Cu toţii credeau că e mort.

Acasă l-au aşezat pe pat şi abia atunci a deschis Habarnam ochii. El privi înjur şi întrebă:
— Fraţilor, mai sunt viu?
— Viu, viu, răspunse doctorul Pilulă. Numai, te rog, stai liniştit, trebuie să te examinez.
El îl dezbrăcă pe Habarnam şi începu să-l examineze. După aceea spuse:
— Uimitor! Toate oasele sunt întregi, are doar nişte contuzii şi câteva aşchii.
— Păi, mi s-a agăţat o scândură de spate, spuse Habarnam.
— O să trebuiască să scoatem aşchiile, clătină din cap Pilulă.
— Şi-o să mă doară? se sperie Habarnam.
— Nu, nici un pic. Uite, ţi-o scot chiar acum pe cea mai mare.
— A-a-au! ţipă Habarnam.
— Ce a-a-au? Ce? Te doare? se miră Pilulă.
— Sigur că mă doare!
— Ei, rabdă, rabdă. Ţi se pare doar că te doare.
— Nu, nu mi se pare! Au-au-au!
— Dar de ce ţipi de parcă te-aş tăia? Că doar nu te tai.
— Mă doare! Mi-ai spus că n-o să mă doară, şi acuma mă doare!
— Ei, mai încet, mai încet… Mai am de scos o singură aşchie.
— Au, lasă, lasă! Mai bine rămân cu aşchia.
— Nu se poate, o să facă puroi.
— Au-au-au!
— Ei, gata. Acum trebuie doar să ungem cu iod.
— Şi asta o să mă doară?
— Nu, când dau cu iod nu te doare. Stai cuminte.
— A-a-au!
— Nu mai zbiera! îţi place să te plimbi cu maşina, dar să rabzi puţin la durere nu-ţi place!
— Vai! Ce tare mă ustură!
— O să te usture puţin şi-o să te lase. Acum o să-ţi pun termometrul.
— Uf, nu-mi trebuie termometru. Nu-mi trebuie!

— De ce?
— O să mă doară!
— Păi, termometrul nu doare.
— Mi-ai spus mereu că nu mă doare şi pe urmă m-a durut.
— Tare sucit mai eşti! Oare nu ţi-am pus niciodată termometrul?

— Niciodată.
— Ei, uite, o să vezi acuma că asta nu doare, spuse Pilulă şi se duse după termometru.
Habarnam ţâşni din pat, sări pe fereastră şi fugi la prietenul său Peticel. Doctorul Pilulă se întoarse cu termometrul, dar ia-l pe Habarnam de unde nu-i!
— Ei, poftim de tratează un astfel de bolnav, mormăi Pilulă. Tu te străduieşti să-l vindeci, iar el sare pe fereastră şi-o ia la sănătoasa. E inadmisibil!

The Wardstone Chronicles

The Wardstone Chronicles
Gen: Fantastic,Thriller,Horror

The Wardstone Chronicles (cunoscute ca Spook’s Books, Cărţile Vraciului, sau The Last Apprentice (Ultimul ucenic) în America, şi Cronicile Wardstone în România, editura Corint Junior, primele două cărţi publicate în 2006, a treia şi a patra în 2007,a cincea în 2008, iar a şasea carte în 2009 este o serie de cărţi horror scrise de Joseph Delaney şi publicate original de Random House. Personajul principal este un copil pe nume Thomas J. Ward (al şaptelea fiu al unui al şaptelea fiu), care poate vedea lucruri supranaturale ca şi un adevărat vraci de altfel , fiind dat de mama sa în ucenicie la John Gregory, mama sa susţinând faptul că va fi ultimul şi cel mai bun ucenic al lui Gregory.Aventurile sale din ucenicie sunt istorisite în cărţi. Şase au fost publicate până acum: The Spook’s Apprentice (Ucenicul Vraciului, Corint Junior 2006), The Spook’s Curse (Blestemul Vraciului, 2006), The Spook’s Secret (Secretul Vraciului 2006) şi The Spook’s Battle (Bătălia Vraciului, 2007 aceeaşi editură), care este cea mai lungă din serie,[The Spook's Mistake]](Greseala Vraciului, Corint Junior)şi The Spook’s Sacrifice ( Sacrificiul Vraciului). A patra carte e publicată în America, sub titlul de “Attack of the fiend” (Atacul demonului).

Cuprins
1 Personaje
2 Volume
3 Comitatul
3.1 Grecia si Ordul
3.2 Vrăjitoarele
3.3 Duhuri rele
3.4 Divinitati intunecate si Vechii Zei
3.5 Alte Creaturi
3.6 Suflete care n-au trecut in cealalta lume
4 Film
5 Wardstone
6 Legături externe

Personaje

Thomas J. Ward
Este un al şaptelea fiu al unui al şaptelea fiu, dat spre ucenicie vraciului Gregory.A devenit prieten cu Alice,o fată cu pantofi ascuţiţi, împotriva voinţei Vraciului.Din cauza că este un al şaptelea fiu dintr-un al şaptelea fiu vede şi simte lucruri pe care alţii nu pot. Este stângaci şi are ochii verzi. Mama sa i-a dăruit cele trei cufere şi casete din camera ei( unde se aflau bijuterii, rochii, bani, cămăşi, cele două lamia sălbatice şi multe cărţi şi leacuri) ,tot din acele cufere i-a dăruit lui Tom lanţul de argint cu care a fost ea legată când tatăl lui Tom a găsit-o.
John Gregory , sau Vraciul
Vraciul din Comitat, cu un trecut misterios , este mentorul lui Tom. În trecut a fost preot dar ceva l-a determinat să se facă Vraci. Unul din fraţii săi a rămas preot la catedrala din Priestown, iar unul dintre ceilalţi fraţi este un lăcătuş. Nu crede în blestemele vrăjitoarelor şi se bazează pe simţurile sale. Este stângaci şi are ochii verzi. A pregătit mulţi ucenici, dar majoritatea au dat bir cu fugiţii sau au murit, foarte puţini au reuşit (Bill Arkwright, Părintele Stocks).
Alice Deane
Vrăjitoare care apare în prima carte, ca şi în următoarele, fiind prezentă la majoritatea aventurilor. Este prietena lui Tom în ciuda voinţei Vraciului. Este fiica Osoasei Lizzie şi a Diavolului fiind confirmat în a cincea carte. În catea a patra îl sărută pe Tom. Este trimisă departe după ce Vraciul a aflat că a comunicat cu ajutorul oglinzilor. De ziua lui Tom acesta o întreabă dacă foloseşte farmecul sau seducţia , ea răspunde că amândouă, iar în cartea a cincea ea foloseşte înspăimăntarea.
Mama
S-a căsătorit cu un ţăran (tatăl lui Tom) numai pentru a concepe şapte fii, cel din urmă, Tom, care avea puterea de a vedea anumite lucruri supranaturale, pentru “lupta cu Întunericul”.Este vulnerabilă la razele soarelui,şi pilitura de fier, dar şi lanţul de argint, indicii la faptul că este o vrăjitoare, acest lucru fiind mai bine confirmat în a patra carte, în doua cufere din camera ei fiind ascunse surorile ei, două vrajitoare lamia, sălbatice, trăgând singuri concluzia că ea este domestică şi benignă. A plecat în Grecia, dar la sfarşitul carţii a cincea îi trimite lui Tom o scrisoare prin care îl anunţă ca va veni la fermă. În a şasea carte, mama îi dezvăluie lui Tom faptul că ea este prima Lamia, cea care a ucis sute, poate chiar mii de copii, şi a slujit Întunericul până când l-a întâlnit pe John Ward, cu care a avut şapte copii, al şaptelea – Thomas Ward.
John Ward
Tatal lui Tom. I-a dăruit lui Tom o cutie cu iască şi un amnar. A murit în cartea a treia. A găsit-o pe mama lui Tom pe o stâncă de lângă mare legată de un lanţ de argint. A fost marinar înainte de a se retrage la fermă, spunea foarte multe poveşti frumoase de pe timpul când el era marinar.
Morgan
Fost ucenic al Vraciului.Fiu al lui Emily Burns. Necromant si mag, invocă spiritele morţilor pentru a primi bani. Îl invocă pe tatăl lui Tom ca să-l motiveze pe Tom să-i aducă grimoarul, o carte unde se găseşte ritualul pentru al învia pe Golgoth, dar Vraciul îi întinde o capcană şi Morgan moare.
Vrajitoarele din Pendle
Mab Mouldheel – şefa clanului Mouldheel
Grimalkin – asasina clanului Malkin
Jennet Mouldheel _ sora geamănă a lui Mab
Beth Mouldheel – sora geamănă a lui Mab
Florence Deane – şefa clanului Deane
Anne Malkin – şefa clanului Malkin
Wurmalde – vrajitoare care nu face parte dintr-un clan anume. Vrea să unească toate clanurile (Malkin , Mouldheel şi Deane)de sabat ca să-l invoce pe Diavol.
Bill Arkwright
Fost ucenic al vraciului. Traieşte într-o moară cu stafiile părinţilor săi şi cu câinii: Colţ si Gheară. În cartea a cincea el îl antrenează pe Tom. Îl învaţă să înoate, să se lupte , să desopere kelpiile, trombele şi vrajitoarele-de-apă. Bea foarte mult vin şi încearcă să nu mai bea. Este stângaci şi are ochii verzi.
Meg Skeleton
Iubita Vraciului. A fost trimisă in Grecia cu sora ei, lamia salbatica, Marcia Skeleton.
Alte personaje
Andrew Gregory – fratele lăcătuş
Matt Finley – fierar din Downham
Jack Ward – fratele cel mai mare al lui Tom
Ellie Ward – soţia lui Jack Ward
Mary Ward – copilul lui Jack Ward
Tibb – “vazator” , creatura creată de clanul Malkin
Emily Burns – mama lui Morgan, fostă iubit a Vraciului si a fratele său preot
Părintele Cairns – părinte la catedrala din Priestown
Părintele Stocks – prieten si ucenic al Vraciului, a devenit preot. A murit înjunghiat de Wurmalde
Fratele Peter – frate la catedrala din Priestown.
Inchizitorul – omora : vrajitoare,vrajitori şi vraci, arzându-i pe rug
Magistratul Nowell – magistrat , traieşte in Conacul Read.A fost omorât de către Tibb.
Guvernatorul Barnes – guvernatorul armatei
Cobden – vizitiul lui Wurmalde
Familia Hurst – familia care lau adoptat pe Morgan.
Edwin Furner – soţul lui Emily Burns
Eveline – sora moartă al lui Morgan
Colţ – câinele lui Bill.Partenerul lui Gheara.Este ucis de Morwena
Gheară – câinele lui Bill.Partenera lui Colţ.
Cele doua lammii salbatice – matuşile lui Tom
Marcia Sekeleton – lamie sălbatică , soră a lui Meg
Billy Bradley – fost ucenic al Vraciului
Osoasa Lizzie – matuşa sau mama lui Alice
Ametitul
Disperatul
Mama Malkin – vrajitoare rea din Comitat
Tusk – fiul Mamei Malkin
Maggie – vrajitoare moartă , una dintre cele care ieşeau din Râpa Vrăjitoarelor
Agnes Sowerbutts – mătuşa lui Alice
Bessy Hill – vrajitoare capturată de Vraci
Spintecatorul din:Horshaw,Coniston
Spirte,staffii,spectre
Golgoth – Vechi Zeu
Ordeen – Vechi Zeu
Urgia – demon care “tescuieşte” victimile sale
Diavolul – Necuratul, Cel Rău
Morwena – fiica Diavolului

Volume

Ucenicul Vraciului – Thomas Ward este al şaptelea fiu al unui al şaptelea fiu şi a fost dat în ucenicie Vraciului din parţile locului.
Blestemul Vraciului – Vraciul şi ucenicul său, Thomas Ward, se duc la Priestown, pentru a încheia o misiune neterminată.
Secretul Vraciului – Când vremea se răceşte şi nopţile se scutează, Vraciul primeşte un mesaj de la un vizitator a cărui identitate e ţinută sub tăcere.
Bătălia Vraciului – Vrajitoarele din Pendle vor să stăpânească lumea şi se zvoneşte că trei dintre cele mai puternice clanuri de vrăjitoare s-au unit pentru a conjura o forţă malefică de neînchipuit.
Greşeala Vraciului – Comitatul devine un loc tot mai periculos pe zi ce trece aşa încât Tom este trimis de magistrul în nord, pentru a studia timp de câteva luni cu un alt vraci, Bill Arkwright.
Sacrificul Vraciului – Mama lui Tom este prima Lamie, actualmente dusmanca lui Ordeen o zeitate straveche ce apartine de Vechii Zei. Diavolul isi uneste aparent fortele cu Ordeen, ea este readusa la viata (dar diferit fata de modul in care Morgan l-a adus pe Golgoth), dar este prinsa in capcana de mama lui Tom, atunci cand citadela ei, Ordul a fost trimis inapoi in Intuneric. Diavolul a facut inainte o invoiala cu Tom, in urma careia, Cel Rau a tinut-o pe Ordeen adormita inca o ora, timp in care ei au patruns in domul Ordului. Diavolul urma sa ii ia sufletul lui Tom, dar Alice l-a impiedicat.
Coşmarul Vraciului – Tom a ramas ucenicul Vraciului, iar Alice locuieste in continuare cu ei. Rolul lui Grimalkin devine mult mai important, pe cand Diavolul nu apare in acest volum.

Comitatul

Locuri de desfaşurare a actiunii:
Anglezarke
Adlington
Chipenden
Dumbrava-de-Aur
Desulţi
Downham
Văntoasele
Pendle
Ravington
Darwen Moor
Turton Moor
Smithills
Blackrod
Morecambe
Râpa Vrăjitoarelor
Stânca Sângelui
Ormskirk
Priestown
Heysham
Horshaw
Caster
Balta Mică
Mlaştina
Moara
Golful Morecambe
Dealul Călugărului
Dealul Pendle
Râul Mersey
Râul Lune
Râul Ribble
Ferma Berarului
Catacombele
Catedrala din Priestown
Wardstone
Codrul Corbilor
[modifică]Grecia si Ordul
Megalon Meteorou
Ordul
Padurea Lamiilor
Intunericul

Vrăjitoarele

Pot folosi mai multe tipuri de magie: Magia sângelui (Mama Malkin), Magia Oaselor (Osoasa Lizzie), Magia Casei (Alice Deane – incercand sa controleze Urgia).
Pot fi omorâte fără cale de întoarcere prin:
Arderea lor
Devorarea inimii
Alte arme împotriva lor (folosite de vraci):
Apa curgătoare (nu poate fi trecută de vrăjitoare malefice)
Sare şi Pilitura de Fier,
Lanţ de argint,
Toiagul din lemn de Scoruş-de-Munte.
Vrajitoarele pot fi de diferite tipuri:
Benigne
Nocive
Ele pot fi, mai departe:
Lamia (mama lui Tom):
Lamia sălbatică(Matuṣile lui Tom)
Lamia domestică(Meg)
Alte Tipuri
Vrajitoare de apă

Duhuri rele
De diferite feluri:

Păroase
Spintecătoare
Care-Bat-La-Uşă
Aruncătoare de pietre

Divinitati intunecate si Vechii Zei

Zeus
Hera
Urgia
Golgoth
Ordeen
Diavolul
Alte Creaturi
Trombe
Kelpie
Elementarii

Suflete care n-au trecut in cealalta lume

Spectre
Strigoi
Stafii

Film

Filmul va apărea în 2009 şi va fi primul film din seria The Wardstone Chronicles. Drepturile de autor au fost vândute firmei Warner Bros.
Wardstone

Cel mai înalt deal din Comitat Este învăluit în mister. Se zice că un om a murit aici într-o Aprigă bătălie, în timp ce încerca Să supună un demon Care ameninţa întreaga lume. Apoi gheţurile au venit din nou peste Pământ, Iar când s-au retras, până şi foram dealurilor, Până şi numele târgurilor din vale Se schimbaseră. Astfel, pe vâful cel mai înalt Din lanţul dalurilor, n-a rămas niciun semn Din ce s-a întămplat odinioară. Doar numele i s-a păstrat. I se spune
Wardstone – lespedea care pecetluieşte răul.